Senatul a votat o lege prin care pădurile virgine pot fi tăiate

Distribuie!by loading... Senatul României a votat ieri, 22 februarie, o lege prin care lucrările de utilitate publică vor putea fi realizate inclusiv în pădurile virgine, în zonele strict protejate și în rezervațiile naturale. Practic, este vorba de o propunere legislativă care modifică o lege mai veche (Legea nr. 51 / […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...

Senatul României a votat ieri, 22 februarie, o lege prin care lucrările de utilitate publică vor putea fi realizate inclusiv în pădurile virgine, în zonele strict protejate și în rezervațiile naturale.

Practic, este vorba de o propunere legislativă care modifică o lege mai veche (Legea nr. 51 / 2006 a serviciilor comunitare de utilități publice).


Noua variantă a legii introduce un articol nou:

„Scoaterea definitivă și ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național necesare realizării, dezvoltării, întreținerii și modernizării sistemelor de utilități publice, prevăzute la art.1 alin. (2)” lit. a)-c), în vederea asigurării securității și sănătății oamenilor și animalelor, este permisă inclusiv pentru suprafețele cuprinse în zona de protecție strictă, zona de protecție integrală și zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervații naturale, precum și pentru suprafețe incluse în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România ori care întrunesc criteriile și indicatorii pentru includerea în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România”.


Sistemele de utilități publice la care face referire articolul menționat mai sus sunt următoarele:

a) alimentarea cu apă;
b) canalizarea și epurarea apelor uzate;
c) colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale.

Așadar, dacă legea în noua formă va trece și de Camera Deputaților, astfel de lucrări menite să construiască rețele de alimentare cu apă, de canalizare sau de colectare a apelor pluviale ar putea fi realizate inclusiv în zonele protejate, în rezervații și în pădurile virgine.

Mai exact, pădurile, inclusiv cele virgine sau cele din rezervații și zone strict protejate, vor putea fi scoase din regimul de protecție.

La scurt timp după votarea acestei legi, în spațiul public au apărut voci care critică noul articol de lege, pe care îl văd drept o amenințare la adresa pădurilor naționale strict protejate.

„Ținem comunitățile românești în Evul Mediu de dragul unor presupuse arii naturale”

Însă senatorul PSD Şerban Nicolae a susţinut că propunerea legislativă sprijină comunităţile locale.

„Să ţinem comunităţile româneşti în Evul Mediu, cu fose septice, cu puţuri seci, cu vidanje ş.a.m.d., de dragul unor presupuse protecţii de arii naturale este inacceptabil în secolul XXI. E vorba de servicii publice comunitare. Eu, în general, nu cred foarte tare în ecologiştii de asfalt, în cei care merg cu maşini cu combustibil fosil, dar se duc în weekend la munte şi merg cu bicicleta pentru că ei iubesc natura. Ipocrizia asta face ca, în realitate, să fie traversate ariile naturale protejate de infrastructură majoră – de conducte de gaze, de magistrale de gaze, de linii de înaltă tensiune şi de alte asemenea, ceea ce arată că acolo unde este nevoie se găseşte înţelegere dacă există un interes. Dar e vorba de servicii publice comunitare, de interes comunitar evident”, a declarat Șerban Nicolae în plenul Senatului, citat de mediafax.ro.

„Nu cu asta se distrug pădurile virgine, nu cu asta se afectează mediul şi nu cu lucrările de infrastructură publică comunitară punem în pericol ecosistemul sau aria naturală protejată. Pentru că acestea sunt servicii publice. Cu exploatări private punem în pericol ecosistemul, cu jaful din păduri punem în pericol ecosistemul, cu tot ceea ce se face pe lângă lege. (…) Avem încă zone importante din această ţară rămase la nivel de infrastructură de secol XVIII. Şi în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, şi în ceea ce priveşte serviciile publice comunitare”, a mai spus el.

Legea a fost inițiată de parlamentari PSD, ALDE și UDMR.erre

 

 

Senatul a votat o lege prin care pădurile virgine pot fi tăiate

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

Tatăl Laurei Codruţa Kovesi, fostul procuror Ioan Lascu, cel care i-a denunţat pe spionii israelieni | Telefoane în toiul nopții la fostul soț și fratele șefei DNA
DETONAREA NOII SECURITATI – UNJR si AMR declanseaza jihadul dupa aparitia Protocolului care a confirmat ingerinta serviciilor in Justitie: "PICCJ si SRI sa publice de indata absolut toate protocoalele ori intelegerile de cooperare pe care le au... Cei ce au semnat si implementat acest Protocol trebuie sa si-l asume si sa dea socoteala pentru el... Procurorii si parchetele au cedat independenta lor operationala SRI-ului... Protocolul a produs consecinte efective in dosarele de urmarire penala"
Legea vaccinării obligatorii: Legislația națională și internațională care interzice obligativitatea unui act medical asupra unei persoane. Care sunt bolile autoimune induse de vaccinuri
METODELE MASLOV pentru CULTIVAREA ROȘIILOR: Cum ajutați plantele să producă de 10 ori mai mult!
Fost ministru de interne în Guvernul Spaniei: ”Noua ordine mondială se bazează pe distrugerea valorilor creștine!”
Gheorghe Funar: ”Iohannis nu are niciun obiectiv, decât să dispară PSD-ul, adică milioane de români”
China intervine dupa ce Trump a trimis o armada navala in Peninsula Coreeana
N-a dansat decit o vara
Dragnea a anunțat componența noului guvern
Mesaj din Diaspora: Sperăm să vină alt preşedinte
O poezie scrisa de Ceausescu a fost descoperita recent | simpla dar emotionanta
Unul dintre cei mai mari avocați spune că îndobitocirea românilor „A început cu sloganul ăla tâmpit de la PRO TV: Te uiți și câștigi! Stratul gros al populației îl reprezintă masa amorfă și inertă a obidiților, adică Las Fierbinți”
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro