Șeful misiunii FMI pentru colonia România, înlocuit….

Distribuie!by Mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu Reza Baqir, care va ajunge la Bucureşti în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor, a anunţat biroul local al FMI. “Domnul Reza Baqir a fost numit noul şef […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu Reza Baqir, care va ajunge la Bucureşti în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor, a anunţat biroul local al FMI.
“Domnul Reza Baqir a fost numit noul şef al misiunii pentru România şi va vizita Bucureştiul în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor. El a înlocuit-o pe Andrea Schaechter, care şi-a finalizat mandatul, după doi ani şi jumătate, în conformitate cu politicile obişnuite de rotaţie a carierei”, a declarat luni, într-un comunicat, Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria.
Reza Baqir lucrează la Fondul Monetar Internaţional din anul 2000, având funcţia de şef al diviziei Politica datoriei, aminteşte Mediafax.
Schaechter a fost şeful misiunii pentru România, Ucraina şi Kosovo din iunie 2013, potrivit sursei citate.

loading...

 

 


Sursa:

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

Avioanele israeliene bombardează aeroportul militar din Damasc. Siria promite un răspuns
Cum s-a fabricat dosarul lui Beuran în laboratoarele DNA? Soțul "denunțătoarei" este cel care a pregătit sala de operații în care a ars femeia la Floreasca
Scandal în USR! Soţul lui Clotilde Armand se dezice de ”sorosiști” și șeful de campanie ”Nu știm unde și pentru cine a lucrat, ce avere și surse de venit are, nici măcar ce cetățenie are”
DUPA 26 DE ANI. Economia Romaniei – PRADA DE RAZBOI SI PARADIS AL MULTINATIONALELOR. Unicul program de guvernare: “GARANTAM SCLAVIA PE BANI PUTINI!”
Ioan Adam, lăcătuşul semi-analfabet din Zărneşti, recrutat de Securitate, care a ajuns să conducă ţara/VIDEO
Incidente violente în Piața Universității: Român cu pancardă ”Jos Iohannis. Demisia!” îmbrâncit de protestatari manipulați de servicii
CĂUTĂRILE PE GOOGLE PRIVIND „ARIA CERCULUI” AU EXPLODAT DUPĂ CE VIORICA DĂNCILĂ A RĂSPUNS GREȘIT LA ACEASTĂ ÎNTREBARE
Erori de procedură în procesul lui Iisus
Banca Mondiala, raspuns naucitor despre Romania de la un lider PNL
SCENE HALUCINANTE LA TVR/ Emilia Șercan a plecat în lacrimi din emisiunea Eugeniei Vodă: MĂ SIMT O MARE IMPOSTARE/ Tolontan: Nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu/ ÎNREGISTRAREA EMISIUNII
Mentalitate securista! Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, doreste monitorizarea politicienilor
FABRICA DE FIRME – SECRETELE FINANCIARE ALE ELITELOR MONDIALE|PanamaPapers: UN SCANDAL MONDIAL cu LEGĂTURI ÎN ROMÂNIA! IMPLICAŢI, lideri ai lumii, capete încoronate, corporații internaționale, capi ai crimei organizate și afaceriști controversați
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro