New AGE-ul Adventist de ziua a 7-a Ellen White si Miller

Distribuie!by loading... REPERE PENTRU NEDUMERIREA ÎN LEGĂTURĂ CU ADVENTISMUL DE ZIUA A ȘAPTEA! Mas •Adventismul de ziua a șaptea crede în spiritul profeției care a constituit ungerea fondatoarei lui, Ellen G. White, ca interpretare corectă a Scripturii. Dar Biblia este inerantă și superioară scrierilor lui Ellen White. •Doctrina Dumnezeului Trinitarian […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...

REPERE PENTRU NEDUMERIREA ÎN LEGĂTURĂ CU ADVENTISMUL DE ZIUA A ȘAPTEA! Mas


•Adventismul de ziua a șaptea crede în spiritul profeției care a constituit ungerea fondatoarei lui, Ellen G. White, ca interpretare corectă a Scripturii. Dar Biblia este inerantă și superioară scrierilor lui Ellen White. •Doctrina Dumnezeului Trinitarian este ortodoxă. •Doctrina iadului și a chinului veșnic al celor răi este înlocuită cu adormirea sufletului. Există doar un cer pentru credincioșii adevărați. •Adventismul de ziua a șaptea învață o doctrină aberantă cu privire la completarea ispășirii lui Cristos, a indentității Celui care a “purtat păcatul” în Scriptură și a lucrării actuale a lui Cristos în cer. •Mântuirea necesită acțiuni personale combinate cu harul lui Dumnezeu. DOAMNA WHITE ȘI CRITICII EI. De-a lungul anilor a apărut foarte multă literatură critică la adresa vieții și lucrării lui Ellen G. White. Acțiunile critice acoperă o paletă foarte largă, de la afirmația moderată că doamna White este o mistică sinceră dar dezechilibrată din punct de vedere emoțional până la acuzația că este “o proorociță mincinoasă”, care a căutat câștigul material și că o bună parte din scrierile ei sunt plagiate. În interesul adevărului și al unei investigații oneste, și pentru că este imposibil ca într-o pagină ca aceasta să se analizeze toate contradicțiile ce țin de acest subiect, vom prezenta câteva elemente de bază ale controversei, lăsându-l pe cititor să stabilească singur validitatea diferitelor acuzații. Sursa de inspirație pentru 90 la sută din criticile distructive la adresa doamnei White se găsește în scrierile lui Dudley M. Canright, un fost lider adventist foarte abil, cândva un prieten apropiat al doamnei Ellen G. White, al soțului ei James și al mai multor lideri adventiști proeminenți. Canright, unul dintre cei mai toleranți scriitori adventiști de ziua a șaptea și participant la numeroase dezbateri din vremea lui, a părăsit mișcarea deoarece și-a pierdut credința în inspirația doamnei White și în multe doctrine susținute pe atunci de Biserica adventistă. Deși este adevărat că acest Canright a renunțat de trei ori să predice, legitimația de pastor nu i-a fost retrasă niciodată. În cele din urmă a demisionat din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, devenind în 1887 pastor baptist. Canright însuși recunoaște că s-a retras din slujirea activă în mare măsură din cauza conflictelor personale pe care le-a avut cu Ellen G. White și cu sfătuitorii ei. Dar se pare, după cum reiese din corespondența pe care o vom cita în continuare, că el a păstrat relații personale apropiate cu James, soțul doamnei White, și cu alți lideri adventiști proeminenți. Canright s-a împotrivit energic arianismului (negarea divinității lui Cristos) și legalismului extrem, care existau printre unii dintre primii adventiști de ziua a șaptea; convingerile lui l-au determinat mai târziu să scrie două cărți (Seventh-day Adventism Renounced și Life of Mrs. E. G. White), care denunțau sistematic și distructiv adventismul de ziua a șaptea din punct de vedere teologic și puneau la îndoială motivația personală și integritatea doamnei White. În Review and Herald, numărul din 22 Martie 1887, foștii frați de credință ai prezbiterului Canright au scris despre el următoarele: “Ne-a părut rău să ne întrerupem relațiile cu cineva pe care l-am stimat multă vreme ca pe un frate drag… Atunci când ne-a părăsit, el a adoptat o conduită mult mai bravă și mai lăudabilă decât mulți dintre cei care s-au lepădat de noi, întrucât a venit la frații din conducerea confesiunii noastre pentru a le aduce la cunoștință starea sufletească în care se afla. El a făcut aceasta în fața bisericii lui și, după câte știm, nu a recurs la niciun mijloc ascuns sau lipsit de onestitate, ce ne-ar fi putut ofensa în vreun fel. El pleacă din mijlocul nostru păstrând o moralitate nepătată. A ales alte legături religioase, care îi sunt mai plăcute. Acesta este privilegiul fiecărui om, și oricine este liber să facă uz de el, dacă vrea.”

VERDICTUL DOVEZILOR!

După cum am analizat toate dovezile care mi-au stat la dispoziție, cele menționate mai sus fiind doar o parte din ele, m-am convins că Ellen G. White a fost o femeie extrem de impresionabilă, în consecință puternic influiențată de asociații ei. Nimeni nu pune la îndoială faptul că ea a crezut sincer că Domnul îi vorbește, însă noi credem că dovezile pe care le-am prezentat în această Pagină oferă motive întemeiate pentru a pune la îndoială natura inspirată a sfaturilor ei, indiferent dacă adventiștii de ziua a șaptea vor să accepte acest lucru sau nu. Aprecierea mea cu privire la viziunile doamnei Ellen G. White este rezumată foarte bine de următoarea declarație, venită din partea unui critic binevoitor. În 1847, la începutul lucrării ei, una dintre rudele doamnei White a afirmat:“Nu pot susține că viziunile surorii Ellen sunt inspirație divină, așa cum credeți dumneavoastră și ea; totuș, nu suspectez nici cea mai vagă urmă de necinste în această problemă, la niciunul dintre dumneavoastră. Cred că îmi este permis să îmi exprim în cele ce urmează convingerea pe care o am, fără nici o intenție rea – fără îndoială că acest lucru va avea drept rezultat fie binele dumneavoastră, fie binele meu. În acelaș timp, admit că există posibilitatea ca eu să greșesc. Cred că, ceea ce consideră ea, împreună cu dumneavoastră, a fi viziuni din partea Domnului nu sunt decât niște reverii religioase în care imaginația ei se oprește mereu asupra unor teme de care este profund interesată. Când este absorbită de aceste reverii, se rupe față de tot ce se întâmplă în jurul ei. Reveriile pot fi de două feluri: păcătoase și religioase. În ambele cazuri sentimentele decurg în general dintr-o învățătură sau dintr-un studiu anterior. În niciun caz nu cred că viziunile sunt de la Diavolul.” Dacă adventiștii de ziua a șaptea vor să apere inspirația doamnei White, trebuie să explice un număr de contradicții din scrierile ei. Credem că ar face bine să admită că ea a fost un om ca toți oamenii, capabilă să facă erori de judecată și cu scăpări de memorie. Părerea mea este că Ellen G. White a avut o personalitate extrem de complexă și că a plagiat diverse materiale fiindcă a crezut că Domnul i-a arătat că afirmațiile conținute în diferitele ei surse de informare sunt adevărate. Ea și-a însușit pur și simplu materialul cules de la alții și l-a transmis mai departe. Chiar dacă faptele ei nu pot fi acuzate, ele pot fi înțelese ca acțiunile unui creștin supus greșelii. La fel ca toți, și ea a fost o muritoare și păcătoasă. Cred că, cei care s-au aflat în jurul ei au ajutat-o și au sprijinit-o în acțiunea ei de “acoperire”. Mai cred, deasemenea, că White Estate a continuat timp de mai mulți ani după moartea ei această “acoperire”. Nicio persoană obiectivă, care se află în posesia tuturor datelor, nu se poate îndoi de acest lucru. Adventiștii de azi afirmă că doamna White nu a fost infailibilă, că a preluat informații (din nefericire, de obicei fără să menționeze acest lucru) din alte surse și că și-a transmis mesajul în contextul teologic al secolului al XIX-lea. Profesorul adventist Gary Land observă: “Cercetările din anii 1970 au stabilit trei lucruri: că Ellen White a împrumutat mult material de la alții; că ea a fost parte a culturii de la sfârșitul secolului al XIX-lea; și că ea nu a fost inerantă. De la furia împotrivirii față de studiul lui Ronald Numner de la mijlocul anilor 1970, denominațiunea – deși evident deranjată de discutarea publică a acestui subiect – a trecut pe la sfârșitul secolului la acceptarea ideilor generale pe care le-au scos la iveală cercetările efectuate.” Mulți critici ai adventismului de ziua a șaptea au presupus, în mare parte din cauza scrierilor detractorilor de profesie, că doamna White a fost un căpcăun care îi devora pe toți cei ce i se opuneau, și aceștia nu au încetat niciodată să pretindă în mod fals că adventiștii de ziua a șaptea cred că doamna White este infailibilă în ciuda declarațiilor aparținând unor autorități ale confesiunii care susțin contrariul. Deși adventiștii păstrează față de doamna White și față de scrierile ei o mare stimă, ei susțin că Biblia este singura lor “normă pentru credință și practică”. Chiar dacă creștinii de celelalte confesiuni nu sunt de acord cu atitudinea adventiștilor de ziua a șaptea față de doamna White, tot ceea ce a scris ea cu privire la subiecte precum mântuirea sau trăirea creștină o definește ca pe o creștină în sensul deplin al cuvântului.”


SFÂNTUL LOCAȘ!

Deoarece adventiștii de ziua a șaptea cred că sfântul Locaș ce urmează a fi curățit se află în cer (Daniel 8:14), dar pe care milleriștii l-au indentificat cu pământul (o greșeală regretabilă a vremurilor de început ale mișcării adventiste), să ni se permită întrebarea: Care este scopul sfântului Locaș ceresc și a curățirii lui? Ce propovăduiesc defapt adventiștii? Cartea Evrei menționează clar un “Loc preasfânt ceresc”, al cărui oficiant este Cristos (Evrei 8:1, 2), iar scriitorul epistolei Îl pune pe Domnul Isus Cristos, Marele nostru Preot înviat, de mai multe ori în opoziție, cu preoția aaronică. El arată că, fiind preot după rânduiala lui Melhisedec, autoritatea lui Cristos derivă din puterea unei “vieți nepieritoare” (Evrei 7:16) și că El a fost Preot cât și jertfa de la Calvar, fapt pe care adventiștii îl subliniază și ei. Prin urmare, ar fi inutil să argumentăm că termenul “sfântul Locaș” nu se referă la cer sau la ceva ceresc , deorece Scripturile afirmă că exact acesta este sensul său. Însă eroarea adventiștilor constă în faptul că ei formulează din Scripturi interpretări care nu pot fi susținute prin exegeză, ci se bazează în mare măsură pe implicație și deducție, și sunt preluate din aplicațiile teologice realizate de ei înșiși. În învățătura lor despre sfântul Locaș, adventiștii spun prin doamna Ellen G. White: “Așa cum în vechime păcatele poporului erau așezate prin credință asupra jerfei pentru păcat și, prin sângele ei, erau transferate în mod simbolic sfântului Locaș pământesc, tot așa în noul legământ, păcatele celor care se pocăiesc sunt așezate prin credință asupra lui Cristos și transferate asupra sfântului Locaș ceresc. Și întocmai cum curățirea sfântului Locaș pământesc a fost făcută prin îndepărtarea păcatelor cu care fusese poluat, la fel și curățirea Locașului ceresc va fi făcută prin îndepărtarea sau ștergerea păcatelor care sunt înregistrate acolo.” Aici avem esența învățăturii adventiste de ziua a șaptea despre ispășirea păcatului; potrivit acesteia, păcatele credincioșilor au fost transferate, depozitate, sau înregistrate în sfântul Locaș ceresc și fac acum obiceiul judecății cu caracter investigator. SĂ MAI ASCULTĂM CE SPUNE DOAMNA WHITE: “În cazul jertfelor pentru păcat aduse pe parcursul anului, a fost acceptat un înlocuitor al păcătosului; dar sângele victimei animale nu a realizat o ispășire completă pentru păcat. El a asigurat doar un mijloc pentru transferul păcatului în sfântul Locaș. Prin jertfa de sânge, păcătosul recunoștea autoritatea Legii, își mărturisea vina de a o fi încălcat și își exprima credința în Cel care urma să ia păcatul lumii; însă el nu era eliberat total de condamnarea Legii. În ziua ispășirii, marele preot aducea o jertfă pentru adunare, apoi intra în locul preasfânt cu sângele jertfei, pe care îl stropea peste tronul harului aflat deasupra tablelor Legii. În felul acesta, cerința Legii care stipula moartea păcătosului era satisfăcută. Apoi în calitate de mijlocitor, preotul lua păcatele asupra sa și, părăsind sfântul Locaș, purta cu el povara vinovăției lui Israel. La intrarea cortului, își punea mâinile pe capul țapului ispășitor, mărturisea toate nelegiuirile copiilor lui Israel, toate fărădelegile și toate păcatele lor, trecându-le asupra țapului. Și după ce țapul care purta aceste păcate era izgonit, se considera că acestea au fost îndepărtate pentru totdeauna, că au fost luate de la popor.”În continuare White spune: “Oamenii se considerau eliberați de povara păcatului abia după ce țapul era izgonit.” Prin urmare, învățătura adventistă este că Cristos, Marele nostru Preot, a transferat păcatele credincioșilor (adică “înregistrarea” păcatelor, în gândirea adventistă) în sfântul Locaș ceresc, care va fi curățit la sfârșitul marii Zile a ispășirii, când se va fi încheiat judecata cu caracter investigator. După ce cazurile tuturor celor neprihăniți se vor fi soluționat și păcatele lor vor fi fost șterse, Domnul Isus Cristos Se va întoarce în slavă. Doamna White a spus clar că păcatul transferat în sfântul Locaș ceresc va rămâne acolo până la finalizarea judecății cu caracter investigator și până la curățirea sfântului Locaș. (Sângele lui Cristos, deși urma să îl elibereze pe păcătos de sub condamnarea Legii, nu avea să șteargă păcatul; acesta avea să rămână înregistrat în sfântul Locaș până la ispășirea finală; așadar tipul, adică sângele jertfei pentru păcat, a luat păcatul de la cel ce s-a pocăit, dar el a rămas în sfântul Locaș până în Ziua Ispășirii.) Pentru a susține acest punct de vedere caracteristic, adventiștii citează Fapte 3:19 în versiunea King James: “Pocăiți-vă, deci, și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele, “când” vor veni de la Domnul vremurile de înviorare.” Principala dificultate pentru argumentul adventist o reprezintă faptul că originalul grec al pasajului din Fapte 3:19 nu confirmă învățătura lor că ștergerea păcatelor va fi un eveniment dinstinct de iertarea păcatelor. Potrivit traducerilor moderne (Revised Version, American Standard Version, Revised Standard Version) textul trebuie citit astfel: “Pocăiți-vă deci, și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” Petru îi îndemna pe ascultătorii lui să se pocăiască, să se întoarcă de la păcatele lor ca să primească iertarea care vine de la Domnul. Acest text nu sprijină învățătura fraților adventiști despre “sfântul Locaș ceresc” și despre “judecata cu caracter investigator”. În legătură cu ziua când va începe marea judecată, James White a citat următorul verset: “Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos Isus, care are să judece viii și morții la arătarea Lui în Împărăția Sa [și nu înainte]” (2 Timotei 4:1; trad. lit. din engl.). Întrebat fiind când anume se așteaptă el să aibă loc judecata din Daniel 7, James White a răspuns: “În viziunea lui din timpul nopții, Daniel văzut că judecata a fost dată sfinților din ceruri, dar nu și sfinților muritori. Cornul cel mic va domni până când va veni Cel îmbătrânit de zile, ceea ce nu se va întâmpla până ce cornul mic nu va fi distrus de strălucirea venirii lui Cristos.” Vedem așadar, că la început, James White a respins judecata cu caracter investigator, și a avut motive bine întemeiate s-o facă. Mai există două afirmații ale lui deosebit de revelatoate. El a scris: “Îngerul celui de-a doua veniri din Apocalipsa 14:6, 7, care a spus cu glas tare: “Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui” nu dovedește că ziua judecății a venit în 1840 sau în 1844, nici că va veni înainte de întoarcerea lui Cristos… Unii au spus că ziua judecății va fi înaintea celei de a doua veniri. Fără îndoială că acest punct de vedere nu are nici o bază în Cuvântul lui Dumnezeu.”Când a scris aceste cuvinte, James White s-a situat pe o temelie biblică solidă, dar mai târziu a abandonat această poziție în favoarea teoriilor și speculațiilor profetice ale soției lui și ale altor lideri adventiști influienți. Domnul Isus Cristos Însuși a spus că judecata va avea loc după a doua lui venire: “Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui” (Matei 25:31, 32). Este suficient să citim următoarele pasaje scripturale pentru a ne convinge că judecata lui Dumnezeu asupra credincioșilor și necredincioșilor este un eveniment viitor. Observați limbajul întrebuințat în fiecare din ele: 1. “…celor vii și celor morți”, “la arătarea Sa și Împărăția Sa” (Fapte 10:42; 1 Petru 4:5; 2 Timotei 4:1). 2. “Când va veni Fiul omului în slava Sa… va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui” (Matei 5:31-46). 3. Grâul și neghina: “așa va fi și la sfârșitul veacului” (Matei 13:24-30, 36-43). 4. “Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de domnie de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Corinteni 5:10) 5. “Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu” (Romani 14:10-12). 6. “…lucrarea fiecăruia va fi dată pe față: Ziua Domnului o va face cunoscută” (1 Corinteni 3:13). Pe lângă aceste versete, care indică mai presus de orice îndoială o judecată viitoare, scriitorul Epistolei către Evrei declară: “…după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Pentru orice neadventist acestea sunt dovezi concludente în sprijinul ideii că în prezent nu se desfășoară nicio judecată cu caracter investigator, de care credincioșii ar trebui să se teamă. Pasajul din Evrei 4:13 neagă și el concepția greșită despre judecata cu caracter investigator: “Nicio făptură nu este ascunsă de de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” De vreme ce Domnul nostru cunoaște natura “cazurilor” pe care se presupune că le-ar analiza în cer, ce nevoie mai este de o “judecată cu caracter investigator”? Noi credem că Scripturile nu justifică o asemenea doctrină. Prin urmare este evident că pentru adventiști judecata cu caracter investigator este foarte reală și ei cred că ștergerea finală a păcatelor de rezultatul acestei judecăți, al cărei punct culminant va fi distrugerea (anihilarea) finală a celor răi și a lui Satan, personificat de țapul ispășitor din Leviticul 16. ȚAPUL ISPĂȘITOR Probabil niciuna din doctrinele adventismului nu a fost mai greșit înțeleasă ca învățătura lor despre țapul ispășitor (Leviticul 16). Din cauza unor alegeri nefericite de cuvinte de către câțiva scriitori adventiști, și-a lăsat impresia că adventiștii îl consideră pe Satan parțial un purtător al păcatelor copiilor lui Dumnezeu. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că primii adventiști și-au formulat o mare parte în teologie pe tipologia sfântului Locaș din legea mozaică, apelând în acest sens aproape exclusiv la terminologia versiunii King James a Bibliei. Așa se face că au ajuns în dificultate când s-au ocupat de concepte mai complexe ale Vechiului Testament, cum ar fi acela de țap ispășitor (Leviticul 16). Totuși, nu puțini sunt experții care sprijină concepția adventistă conform căreia Azazel îl simbolizează pe Satan. Oricum, important este locul pe care adventismul îl acordă țapului ispășitor în raport cu ispășirea săvârșită de Cristos. Oare cred adventiștii cu adevărat că Satan va deveni în cele din urmă purtătorul substiționar al păcatelor? Nicidecum! Autorul acestei cărți este convins că înțelegerea pe care o au adventiștii asupra țapului ispășitor, împreună cu punctul lor de vedere referitor la ziua ispășirii, sfântul locaș și judecata cu caracter investigator formează un amestec bizar de interpretare profetică și de tipologie, însă nu reprezintă în niciun caz o doctrină chiar atât de nimicitoare pentru sufletul omului cum consideră mulți.Unul din cei mai proeminenți critici ai adventismului de ziua a șaptea este un tipograf, fost adventist din Minneapolis, care a scris mult împotriva fostei lui biserici. La data de 2 august 1957, el i-a atacat violent și cu amărăciune pe adventiști în The Sword of the Lord, acuzându-i că ar amăgi intenționat lumea. Deoarece scrierile lui sunt citate frecvent de majoritatea celorlanți critici, vom discuta puțin despre acuzațiile pe care le aduce el adventismului, însă de dragul conciziei ne vom limita la un ascpect important al criticii sale, și anume la discuția lui despre Lege și mântuire în teologia adventistă de ziua a șaptea. El citează din Steps to Crist de Ellen G. White următoarele cuvinte: “Condiția pentru viața veșnică este acum aceeași care a fost întotdeauna… ascultarea perfectă de Legea lui Dumnezeu.” Apoi el suștine că adventismul de ziua a șaptea propovăduiește acest lucru și, la prima vedere, se pare că a reușit să-și susțină punctul de vedere, anume că la adventiști mântuirea este o combinație între har, credință în Cristos și păzirea Legii. Însă dacă ne uităm la declarația lui Ellen G. White în contextul din care acest critic a scos-o, vedem că ea respinge de fapt acest punct de vedere. Iată întregul context al declarației lui Ellen White: “Noi nu dobândim mântuirea prin ascultarea noastră, deoarece mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu, care se primește prin credință. Însă ascultarea este roada credinței… iată adevărata probă. Dacă rămânem în Cristos și dragostea lui Dumnezeu locuiește în noi, sentimentele noastre, gândurile noastre, acțiunile noastre vor fi în armonie cu voia lui Dumnezeu, așa cum ne spune în precepetele Legii lui sfinte… Dreptatea este definită de standardul Legii sfinte a lui Dumnezeu, după cum este el exprimat în cele zece precepte date pe Muntele Sinai. Așa-zisa credință în Cristos care afirmă că îi eliberează pe oameni de obligația ascultării de Dumnezeu nu este credință, ci îngâmfare. “Prin har sunteți mântuiți prin credință.” Însă “credința, dacă nu are fapte, este moartă”. Isus a spus înainte de a fi venit pe pământ: “…vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele.” Și înainte să Se fi înălțat din nou la cer, El a zis: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” Scriptura afirmă: “Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus”, fiindcă “Cristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui”. Credința pentru viața veșnică este acum aceeași care a fost întotdeauna – aceeași care a fost și în Paradis, înainte de căderea primilor noștri părinți – ascultarea perfectă de Legea lui Dumnezeu, dreptatea perfectă. Fiindcă suntem păcătoși și ne lipsește sfințenia, noi nu putem asculta în mod perfect de o lege sfântă. Nu avem o dreptate a noastră cu care să satisfacem cerințele Legii lui Dumnezeu. Dar Cristos a asigurat o cale de scăpare pentru noi. El a trăit pe pământ în mijlocul încercărilor și ispitelor, asemenea acelora cu care trebuie să ne înfruntăm și noi. A trăit o viață fără de păcat, a murit pentru noi și acum Se oferă să ne ia păcatele și să ne dea neprihănirea Lui. Dacă te predai Lui și Îl accepți pe El ca Mântuitor al tău, atunci oricât de păcătos ai fi fost, de dragul Lui, tu ești socotit drept. Caracterul lui Cristos stă în locul caracterului tău și ești acceptat înaintea lui Dumnezeu ca și cum nu ai fi păcătuit. Așa că nu avem în noi nimic cu care să ne lăudăm. Nu avem niciun motiv de preamărire de sine. Singurul nostru motiv de speranță stă în dreptatea lui Cristos, care ne este atribuită de Duhul Lui care lucrează în și prin noi.În lumina afirmației complete a doamnei White asupra acestui subiect, vedem că criticul nostru a trecut sub tăcere teza ei principală, anume că noi suntem mântuiți prin har. Nu sunt puține asemenea cazuri de omisiune din partea autorului articolului mai sus citat. Rezultatul este că lucrarea lui este în mare măsură discreditată și nesocotită de cei care știu cum trebuie făcută o cercetare corectă. Adventiștii sunt pe deplin conștienți de problema Legii și a harului, iar în Question on Doctrine ei afirmă: “Există o regretabilă neînțelegere în privința învățăturii noastre despre har, despre Lege și despre fapte, precum despre relațiile dintre ele. Potrivit credinței adventiste de ziua a șaptea, nu există și nu poate să existe mântuire prin Lege sau prin faptele omenești ale Legii, ci numai prin harul mântuitor al lui Dumnezeu. Pentru noi acest principiu este fundamental.” În continuare, adventiștii afirmă: “Mântuirea nu se obține și nu s-a obținut niciodată prin Lege sau prin fapte; ea ne este dată doar prin harul lui Cristos. Mai mult decât atât, în planul lui Dumnezeu nu a existat niciodată o vreme în care mântuirea să fi fost o consecință a faptelor sau a eforturilor omenești. Nimic din ceea ce au făcut sau fac oamenii nu poate să câștige mântuirea. Deși faptele nu sunt un mijloc de mântuire, faptele bune sunt “rezultatul” inevitabil al mântuirii. Însă faptele bune sunt posibile doar pentru copilul lui Dumnezeu, a cărui viață este schimbată de Duhul lui Dumnezeu… Un lucru este sigur, omul nu se poate mântui prin propriile sale eforturi. Suntem ferm convinși că nicio faptă sau manifestare a Legii, niciun efort, oricât de meritoriu ar fi el, nicio faptă bună – implicând sau nu sacrificii – nu-l poate justifica în vreun fel pe păcătos (Tit 3:5; Romani 3:20). Mântuirea se obține numai prin har; ea este darul lui Dumnezeu (Romani 4:4, 5; Efeseni 2:8).” Ellen G. White, fără îndoială o voce influientă în cadrul adventismului, a rezumat această idee în felul următor: Cristos pledează pentru biserică în curțile cerești, în favoarea acelora pentru care a plătit cu propriul Lui sânge prețul de răscumpărare. Secolele și mileniile nu vor putea slăbi niciodată puterea jertfei Lui ispășitoare. Mesajul harului Său trebuia să fie dat Bisericii într-o formulare clară și distinctă, ca lumea să nu mai spună că adventiștii de ziua a șaptea predică Legea, dar nu Îl propovăduiesc sau nu Îl cred pe Cristos. LITERATURĂ RECOMANDATĂ: 1: Martin Walter, Seventh-day Adventism, casetă audio. Walter Martin Ministries. www.waltermartin.com 2. _______, The Truth About Seventh-day Adventism, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, MI, 1960. 3. McDowell, Josh, și Don Stewart, A Handbook on Today’s Religions, Thomas Nelson, Nashville, TN, 1993. 4. Paxton, Geoffrey J., Saking of Adventism, Baker Book House, Grands Rapids, MI, 1977. 5. Rea, Walter T., The White Lie, M & R Publications, Turlook, CA.

New Age & Ellen G. White

Despre New Age scria si Helena Blawasky prin 1850 , Aleister Crowley prin 1910, Alice Bailey pein 1894, Albert Pike prin 1880 si Manly P. Hall… etc , citeste despre acestia si dupa putem discuta si de miscarea New Age si Ellen White Iar despre New´-age-ismul (adevarul amestecat cu minciuna) si frankmasoneria practicata de eretica Ellen White : ” the masonic eye” Ellen white si ‘ the masonic eye’ .. – ”Ce frumos era pământul atunci când a iesit din mâna Creatorului! Dumnezeu a prezentat în fața universului o lume în care chiar ochiul Lui atotvăzător n-a putut găsi nicio pată, fără defecte sau strâmbătate. (Christ Triumphant (1999) , page 8, paragraph 2; http://www.egwtext.WhiteEstate.org/cgi-bin/egw2html?C=3940463&K=235851082310815422) ”Vă repetăm ceea ce de multe ori s-a spus și mai înainte că, în poporul de astăzi al lui Dumnezeu s-au strecurat pericole asemănătoare cu acelea care au distrus aproape în toalitate Israelul. Porunca, „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”, a fost dată la Sinai pentru fiecare suflet care ar trebui să trăiască pe pământ. Noi nu ne putem sustrage de la cerințele Legii lui Dumnezeu, după cum nu ne putem ascunde de ochiul atotvăzător.(The Signs of the Times, February 22, 1905, paragraph 2; http://www.egwtext.WhiteEstate.org/cgi-bin/egw2html?C=135131654&K=235851082310815422) ”Era o floare frumoasă de culoare roz în grădină, numită Trandafirul de Sharon. Îmi amintesc cu reverență de apropierea de ea precum și de atingerea petalelor ei delicate; în ochii mei, ele mi s-au părut sacre. Inima mea s-a umplut de tandrețe și dragoste pentru aceste creații minunate ale lui Dumnezeu. Am putut vedea perfecțiunea divină în florile care împodobeau pământul; Dumnezeu le purta de grijă, și ochiul lui atotvăzător era asupra lor. El le-a făcut și le-a numit bune.” ( Life Sketches Manuscript, page 25, paragraph 1; http://www.egwtext.WhiteEstate.org/cgi-bin/egw2html?C=209401015&K=235851082310815422)Termeni New Age / Ocult: Mama pământ, Mama Natura – Citat din The Health Reformer, Martie 1, 1871 si The Health Reformer, Mai 1, 1871 Ellen G. White sa referit la pământ ca la Mama Pământ: – May has come, with all her beauties of the sunshine, clothing nature with a glorious dress. Mother earth has laid off her brown mantle, and wears her cheerful robes of green. The trees and shrubs upon the lawn are decorated with their opening buds and flowers of varied tints. The peach and cherry are covered with blossoms of pink and white, and the pure music from a thousand of nature’s happy and cheering songsters, unite to awaken joy and thankfulness in our hearts. {HR, “The Beautiful May” May 1, 1871 par. 1} The trees, shrubs, and flowers, will soon be attractive to the eye, inviting all who delight in the beauties of nature to enjoy life out of doors. The flowers and green foliage have not appeared, but mother earth has thrown from her bosom her white mantle, and she even now bears a cheerful aspect in the bright sunshine and shadows. All should now seek employment some hours every day out of doors. {HR, March 1, 1871 par. 3} Ellen G. White a ales Beltane (cea mai mare sarbatoare din vrajitoria Druidului) ca fiind timpul sa citeze un lung pasaj al lui Fanny B. Johnson care contine terminologia New Age si invata doctrina New Age: — – Lovely May is here. Enjoy her, all you who can, while she is with us. Read what Fanny B. Johnson, in Laws of Life, says under the caption, {HR, “The Beautiful May” Mai 1, 1871 par. 4} Doamna White a sustinut pasajul lui Fanny Johnson, New Age in care a indemnat copiii mamei naturii sa “iasa din usa si sa ia parte la marele divertisment OUT OF DOORS. IN BEHALF OF OUR GOOD MOTHER NATURE, I HEREBY INVITE AND ENTREAT ALL HER CHILDREN WITHIN SOUND OF MY VOICE OR SIGHT OF MY PENTRACES TO COME OUT OF DOORS, AND TAKE PART IN THE GRAND ENTERTAINMENT WHICH SHE HAS GOTTEN UP WITH WONDROUS SKILL, TASTE, AND POWER. {HR, May 1, 1871 par. 5} Johnson a prezentat mama natura (nu pe Domnul Isus Hristos) ca mod de a scapa din starea lor din cauza oamenilor care sufera de saracie si impovarati MOTHER NATURE WILL TAKE YOU IN HER LAP, WILL WOO YOU WITH THE BREATH OF APPLE BLOSSOMS AND CLOVERS, WILL FAN YOUR CHEEK WITH PERFUME-LADEN AIRS, WILL SOOTHE YOU TO SLEEP WITH DROWSY HUM OF BEES, AND MURMUR OF STREAMS, AND RUSTLE OF MYRIAD FLUTTERING LEAVES, WILL WAKEN YOU WITH JOYOUS VOICES, WILL TAKE AWAY FROM YOUR SPIRITS THE PEEVISHNESS AND LITTLENESS THAT IS SURE TO GATHER IN A NARROW ROUND OF CARE, AND PUT IN THEIR PLACE SOMETHING OF HER SPIRIT OF CHARITY, AND LARGENESS, AND HARMONY, AND BRING YOU INTO SYMPATHY WITH THE DIVINE. THERE WAS NEVER BETTER CHANCE FOR POVERTY-STRICKEN, BURDEN-BEARING HUMAN BEINGS TO ESCAPE FROM THEIR CONDITION AND INDULGE IN LUXURIES FURNISHED WITHOUT MONEY AND WITHOUT PRICE. I PROMISE YOU NATURE WILL SHOW NO FAVORS ON ACCOUNT OF WORLDLY DISTINCTIONS. SHE WILL MINISTER NO MORE GRACIOUSLY TO THE QUEEN OF A REALM THAN TO HER HUMBLEST MENIAL, PROVIDED THAT MENIAL BE LOYAL TO HERSELF. BUT TO THOSE WHO LOOK UPON HER WITH “LOVERS’ EYES” SHE MUST OF NECESSITY BE PARTIAL. SHE SHOWS THEM WONDROUS THINGS IN HER PAGES, AND REVEALS HERSELF TO THEM AS SHE CANNOT TO OTHERS. {HR, Mai 1, 1871 par. 6} Ellen G. White nu a dezmintit nici o invatatura a lui Fanny Johnson New Age / Termenul Ocult: Forta Vitala , Cosmic Energy Ellen G. White a favorizat termenul ocult, “forta vitala” ce este un concept fundamental in doctrina New Age. Forta vitala este un alt nume pentru Chi, care este cunoscut in Occident ca forta de viata, forta vitala, energie universala, energie subtila etc. God has endowed us with a certain amount of vital force. He has also formed us with organs suited to maintain the various functions of life, and He designs that these organs shall work together in harmony. If we carefully preserve the life force, and keep the delicate mechanism of the body in order, the result is health; but if the vital force is too rapidly exhausted, the nervous system borrows power for present use from its resources of strength, and when one organ is injured, all are affected. [The Ministry of Healing, pg. 234] Food should not be eaten very hot or very cold. If food is cold, the vital force of the stomach is drawn upon in order to warm it before digestion can take place. [The Ministry of Healing pg. 305] (4) Sometimes the result of overeating is felt at once. In other cases there is no sensation of pain; but the digestive organs lose their vital force, and the foundation of physical strength is undermined. [The Ministry of Healing pg. 306] These unpleasant symptoms are felt because nature has accomplished her work at an unnecessary outlay of vital force and is thoroughly exhausted. The stomach is saying, “Give me rest.” But with many the faintness is interpreted as a demand for more food; so instead of giving the stomach rest, another burden is placed upon it. As a consequence the digestive organs are often worn out when they should be capable of doing good work. [The Ministry of Healing pg. 307] Practica doamnei White de a cita Dumnezeu și natura ca sursa a energiei vitale este un exemplu de Sincretism crestin / New Age. Where wrong habits of diet have been indulged, there should be no delay in reform. When dyspepsia has resulted from abuse of the stomach, efforts should be made carefully to preserve the remaining strength of the vital forces by removing every overtaxing burden. [The Ministry of Healing pg. 308] Let a living faith run like threads of gold through the performance of even the smallest duties. Then all the daily work will promote Christian growth. There will be a continual looking unto Jesus. Love for Him will give vital force to everything that is undertaken. [From Christ’s Object Lessons, pp. 356-360 Pe scut Ellen G. White a invatat aceste doctrine de la cineva … si acel cineva nu era Dumnezeu, si mai ales ca invataturile New Age-iste nu erau cunoscute pe scara larga in Statele Unite in anii 1800 !! He was the originator of all the ancient gems of truth. Through the work of the enemy, these truths had been displaced. . . . Christ rescued them from the rubbish of error, gave them a new, vital force, and commanded them to shine as jewels, and stand fast forever. [Manuscript 25, 1890.] Contextul acestui citat are de-a face cu apararea doamnei White a practicii sale de a pretinde autorul materialului pe care nu la scris, dar a folosit ocazia de a lega pe Hristos cu forta vitala. Este Hristosul cel Nou care ii afecteaza pe adeptii lui cu energie subtila ???? In urmatorul pasaj Ellen G. White avertizeaza corect impotriva pericolelor de droguri, dar acest lucru nu neaga faptul ca ea e purtatoare de cuvant a primelor Miscari New Age prin promovarea continua a ideii ca forța vitala tine corpul in buna stare de sanatate. Vezi sincretismul crestin / New Age din nou prin atribuirea de catre Ellen G. White a energiei vitale pentru natura in unele pasaje si fata de Dumnezeu People need to be taught that drugs do not cure disease. It is true that they sometimes afford present relief, and the patient appears to recover as the result of their use; this is because nature has sufficient vital force to expel the poison and to correct the conditions that caused the disease. [The Ministry of Healing, pg. 126] The Lord will put new, vital force into His work as human agencies obey the command to go forth and proclaim the truth. . . . The truth will be criticized, scorned, and derided; but the closer it is examined and tested, the brighter it will shine. . . . [Selected Messages, book 1, p. 201] God endowed man with so great vital force that he has withstood the accumulation of disease brought upon the race in consequence of perverted habits, and has continued for six thousand years. . . . [From My Life Today, page 126] If the mother is deprived of the care and comforts she should have, if she is allowed to exhaust her strength through overwork or through anxiety and gloom, her children will be robbed of the vital force and of the mental elasticity and cheerful buoyancy they should inherit. [The Ministry of Healing, pg. 375] Children who are robbed of that vitality which they should have inherited from their parents should have the utmost care. [Vital Vigor and Energy 204] Those who make great exertions to accomplish just so much work in a given time, and continue to labor when their judgment tells them they should rest, are never gainers. They are living on borrowed capital. They are expending the vital force which they will need at a future time. [From My Life Today – Page 142] Conceptul New Age …that overexertion depletes vital force to the hurt of one’s health: Those who make great exertions to accomplish just so much work in a given time, and continue to labor when their judgment tells them they should rest, are never gainers. They are living on borrowed capital.They are expending the vital force which they will need at a future time. [From My Life Today – Page 142] Potrivit doamnei White, femeile care raman des gravide si au copii, epuizeaza energiile vitale. Aici intra direct in conflict cu porunca lui Dumnezeu de a se inmulti Timotei 2:15: “… ea va fi mantuita in timpul nasterii …” Everywhere you may look you will see pale, sickly, care-worn, broken-down, dispirited, discouraged women. They are generally overworked, and their vital energies exhausted by frequent child-bearing. [Vital Vigor and Energy 203] Desi este un fapt ca nasterea frecventa poate fi obositoare din punct de vedere fizic, nasterea nu are nimic de-a face cu pierderea unei “forte” non-materiala care sussine viața. Dumnezeul Bibliei NU este zeul fortei vitale Ellen G. White, indiferent de ceea ce ea a afirmat in multe alte scrieri, a ales sa foloseasca in mod repetat expresia oculta, “forta vitala”, pentru a promova credinta pagana ca “o presupusa forta non-materiala ce sustine viaa”. Biblia afirma clar ca toate lucurule sunt facute prin CUVANT adica prin Domnul Isus Hristos.. caci numai prin el sunt facute , nu prin forta vitala .. termenul NEW AGE-ist Căci prin el s-au făcut toate lucrurile, care sunt în ceruri și care sunt pe pământ, vizibile și invizibile, fie că sunt tronuri, stăpâniri, domnii sau puteri; toate lucrurile au fost create de el și de el: Coloseni 1 : 1 Și el este înaintea tuturor lucrurilor, și prin el se întemeiază toate lucrurile. Coloseni 1:17 In Isus Hristos traim, ne miscam si avem fiinta noastra: Căci în el trăim și ne mișcăm și avem ființa noastră; Fapte 17:28 Biblia respinge New AGE-ismele de forta vitala. Este chiar prin Isus Hristos, nu o forta non-materiala, prin care toate lucrurile constau. In Isus Hristos (nu forta vitala), crestinii traiesc si se mișca si isi au viata. Ce promoveaza Ellen White sunt exact termenii folositi astazi in documentarul The Secret , la care majoritatea femeilor musca vrajeala NEW AGE-ista. Ellen G. White a promovat doctrina “fortei vitale” oculta demonica cu mult inainte ca gandirea religioasa orientala sa devina prevalenta in Statele Unite si in alte parti ale lumii occidentale.Ellen White L-a desemnat pe Iisus Hristos ca fiind “the Coming One”, care este titlul New Age-istului Monarh (cunoscut de crestini ca Antihrist ); titlu folosit de foarte multi New Age-iti pentru Mesia lor fals !! Before Christ clothed His divinity with humanity and came to our world, God sent this message through Noah, Enoch, Seth, and Methuselah. Lot bore the message in Sodom, and a race of messengers proclaimed the coming One. (1) Christ Triumphant (1999) , page 66, paragraph 2 In the regular service for the day, the elder read from the prophets, and exhorted the people still to hope for the Coming One, who would bring in a glorious reign, and banish all oppression. He sought to encourage his hearers by rehearsing the evidence that the Messiah’s coming was near. He described the glory of His advent, keeping prominent the thought that He would appear at the head of armies to deliver Israel. (2)The Desire of Ages (1898), page 236, paragraph 3 John the Baptist made his home in the wilderness, there to receive from God the message that he was to bear,–a message that was to prepare the way for the Coming One. (3) Gospel Workers (1915), page 77, paragraph 1 Our Saviour declared John the Baptist to be the greatest of prophets; yet when asked if he were the Christ, John declared himself unworthy even to unloose his Master’s sandals. When his disciples came with the complaint that all men were turning to the new teacher, John reminded them that he was but the forerunner of the Coming One. (4) Gospel Workers (1915), page 143, paragraph 3 Christ was as much man’s Redeemer in the beginning of the world as He is today. Before He clothed His divinity with humanity and came to our world, the gospel message was given by Adam, Seth, Enoch, Methuselah, and Noah. Abraham in Canaan and Lot in Sodom bore the message, and from generation to generation faithful messengers proclaimed the Coming One. . . . (5) Lift Him Up (1988), page 306, paragraph 2 29-33 (2 Corinthians 3:13-15). Moses Saw the Day of Christ.–In the mount, when the law was given to Moses, the Coming One was shown to him also. He saw Christ’s work, and His mission to earth, when the Son of God should take upon Himself humanity, and become a teacher and a guide to the world, and at last give Himself a ransom for their sins. When the perfect Offering should be made for the sins of men, the sacrificial offerings typifying the work of the Messiah were to cease. With the advent of Christ, the veil of uncertainty was to be lifted, and a flood of light shed upon the darkened understanding of His people. (6) S.D.A. Bible Commentary Vol. 1 (1953), page 1110, paragraph 1 Multitudes followed this singular prophet from place to place, and many sacrificed all to obey his instruction. Kings, and the noble of the earth, were attracted to this prophet of God, and heard him gladly. As John saw that the attention of the people was directed to him, thinking that he might be the Coming One, he sought every opportunity to direct the attention of the people to One mightier than himself. (7) The Spirit of Prophecy Volume Two (1877), page 57, paragraph 3 Jesus next proceeded to introduce himself to his own people in his true character. He went to Nazareth, where he was known as an unpretending mechanic, and entered a synagogue upon the Sabbath. As was customary, the elder read from the prophets, and exhorted the people to continue to hope for the Coming One, who would bring in a glorious reign, and subdue all oppression. (8) The Spirit of Prophecy Volume Two (1877), page 110, paragraph 2 None who listened to the words of John and marked the earnestness of his manner could doubt that he referred to the Christ who had been so long promised to the world. . . . Multitudes accepted the preaching of John, and followed him from place to place. Many cherished in their hearts the hope that he was the Messiah. But as John saw the people turning to him, he sought to direct their minds to the coming One. . . . (9) The Upward Look (1982), page 308, paragraph 3 Multitudes followed this singular prophet from place to place, and many sacrificed all to obey his instruction. Kings, and the noble of the earth, were attracted to this prophet of God, and heard him gladly. As John saw that the attention of the people was directed to him, thinking that he might be the Coming One, he sought every opportunity to direct the attention of the people to One mightier than himself. (10) The Review and Herald, January 14, 1873, paragraph 18 “Why baptizest thou then,” the messengers asked, “if thou be not that Christ, nor Elias, neither that prophet?” To the listening people John the Baptist looked as if he might be the prophet Elijah. His authoritative proclamation, his manner as he spoke of himself as the messenger of the coming One, aroused a great expectation in the hearts of the people. (11) The Review and Herald, November 28, 1907, paragraph 3 Satan knew that the songs of the heavenly messengers celebrating the advent of the Saviour to a fallen world, and the joy expressed at this great event, boded no good to himself. In the infant Christ he recognized a rival, —the coming One who would contest his power, and perhaps overthrow his kingdom; and his mind was filled with dark forebodings. (12) The Signs of the Times, August 4, 1887, paragraph 2 In the mount, when the law was given to Moses, the Coming One was shown to him also. He saw Christ’s work, and his mission to earth, when the Son of God should take upon himself humanity, and become a teacher and a guide to the world, and at last give himself a ransom for their sins. (13) The Signs of the Times, August 25, 1887, paragraph 3 Jesus has raised questions in reference to the prophecies relating to the Coming One, the long-expected Messiah, as to the manner of his coming, and the nature of his kingdom. (14) The Youth’s Instructor, July 1, 1873, paragraph 5 As John saw that the attention of the people was directed to him, thinking that he might be the Coming One, he cut off their hopes in this direction, by seeking every opportunity to direct the attention of the people to One mightier than himself, and declaring plainly that the work and mission of Christ was of such an exalted character that he was unworthy to even stoop to unloose his shoes. (15) Redemption Or The First Advent Of Christ With His Life And Ministry (1877), page 42, paragraph 2 The elders read from the prophets, and exhorted the people to continue to hope and believe for the Coming One, who would bring in a glorious reign, and subdue all oppression. He sought to animate the faith and courage of the Jews, by rehearsing the evidences of Messiah’s soon coming, dwelling especially upon the kingly power and glorious majesty that would attend his coming. (16) Redemption Or The First Advent Of Christ With His Life And Ministry (1877), page 53, paragraph Soon after the temptation of Christ in the wilderness, and the victories he there gained over Satan, he presented himself in his true character at Nazareth, where he was known as an unpretending mechanic. He entered the synagogue upon the Sabbath. As was customary, the elder read from the prophets, and exhorted the people to continue to hope for the Coming One, who would bring in a glorious reign, and subdue all oppression. (17) Redemption: or the Teachings of Christ, the Anointed One (1877), page 3, paragraph 1 In the sacrifices offered by the Israelites, Christ was typified. These sacrifices pointed to a better, more perfect offering, even the Lamb of God, without blemish and without spot. The service of the tabernacle was but a figure, a shadow of the coming One, to whom the gathering of the nations should be. (18) The Ellen G. White 1888 Materials (1987), page 568, paragraph 3 Cyrus I. Scofield, editor al Bibliei Scofield Reference (1909, 1917), a asociat Crucea Domnului Iisus Hristos cu “at-one-ment”, care este un termen ocult direct din Miscarea New Age. (The Meaning of At-one-ment “…at-one-ment, the term relates primarily to the New Age idea that complete oneness with God can be experienced by human beings.” [emphasis added] (Quote source: http://logosresourcepages.org/Occult/na-dict.htm) At-one-ment: Term used by several Mind Science or New Thought religions (such as Christian Science) referring to the supposed metaphysical unity or “oneness” of human beings and God as demonstrated by Christ. Contrast the Christian term “atonement,” which refers to Christ’s death on the cross as the means by which he reconciled sinful human beings to God. (Quote source: http://www.watchman.org/cat95.htm) At-one-ment is New Age/occult “salvation”: At-one-ment, or absorption into the One energy that is God, is a prominently held view of most New Agers’ understanding of salvation. It is the unfolding of one’s consciousness to the point that the “True Self,” the divine nature, is realized. As a flower unfolds petal by petal, so too does spiritual evolution unfold, revealing the deeper realms of God-consciousness. (Quote source: http://www.leaderu.com/orgs/probe/docs/nachrist.html) La fel ca si Cyrus I Scofield, doamna White a asociat ispasirea Domnului Isus Hristos cu “at-one-ment”, un termen care este distinct New Age (ocult). Potrivit doamnei White, ispasirea lui Isus Hristos = At-one-ment Ce iese in evidenta ONE (de la EON sau NOE sai NEO etc am mai scis despre asta) As a result of Adam’s disobedience every human being is a transgressor of the law, sold under sin. Unless he repents and is converted, he is under bondage to the law, serving Satan, falling into the deceptions of the enemy, and bearing witness against the precepts of Jehovah. But by perfect obedience to the requirements of the law, man is justified. Only through faith in Christ is such obedience possible. Men may comprehend the spirituality of the law, they may realize its power as a detector of sin, but they are helpless to withstand Satan’s power and deceptions, unless they accept the atonement provided for them in the remedial sacrifice of Christ, who is our Atonement– our At-one-ment–with God. (1) In Heavenly Places (1967), page 146, paragraph 4 (Galatians 4:24-31; 5:1.) Obedience Not Bondage.–No one who believes in Jesus Christ is under bondage to the law of God; for His law is a law of life, not of death, to those who obey its precepts. All who comprehend the spirituality of the law, all who realize its power as a detector of sin, are in just as helpless a condition as is Satan himself, unless they accept the atonement provided for them in the remedial sacrifice of Jesus Christ, who is our atonement–at-one-ment with God. (2) .D.A. Bible Commentary Vol. 6 (1956), page 1077, paragraph 5 Satan is continuing the work on earth that he commenced in heaven. He leads men to transgress the commandments of God. The plain “Thus saith the Lord” is put aside for the “thus saith” of men. The whole world needs to be instructed in the oracles of God, to understand the object of the atonement, the at-one-ment, with God. The object of this atonement was that the divine law and government might be maintained. The sinner is pardoned through repentance toward God and faith in our Lord and Saviour Jesus Christ. There is forgiveness of sin, and yet the law of God stands immutable, eternal as His throne. There is no such thing as weakening or strengthening the law of Jehovah. As it has always been, so it is. It cannot be repealed or changed in one principle. It is eternal, immutable as God Himself.–Manuscript 163, 1897. (3) S.D.A. Bible Commentary Vol. 7A (1970), page 471, paragraph 4 Satan is continuing the work on earth that he commenced in heaven. He leads men to transgress the commandments of God. The plain “Thus saith the Lord” is put aside for the “thus saith” of men. The whole world needs to be instructed in the oracles of God, to understand the object of the atonement, the at-one-ment, with God. The object of this atonement was that the divine law and government might be maintained. The sinner is pardoned thru repentance toward God and faith in our Lord and Saviour Jesus Christ. There is forgiveness of sin, and yet the law of God stands immutable, eternal as His throne. (4) The Signs of the Times, March 20, 1901, paragraph 5 In the beginning it was Satan’s purpose to separate man from God. And this purpose he has carried out in every age. Constantly he is at work among the children of men. He sways all classes. The same method of deception, the same logic, that he used to deceive the holy pair in Eden, he has used in all succeeding ages. His plan of work has ever been one of deception. At times he assumes a cloak of piety, purity, and holiness. Often he transforms himself into an angel of light. He has blinded the eyes of men so that they can not see beneath the surface and discern his real purpose. As a result of Adam’s disobedience, every human being is a transgressor of the law, sold under sin. Unless he repents and is converted, he is under bondage to the law, serving Satan, falling into the deceptions of the enemy, and bearing witness against the precepts of Jehovah. But by perfect obedience to the requirements of the law, man is justified. Only through faith in Christ is such obedience possible. Men may comprehend the spirituality of the law, they may realize its power as a detector of sin, but they are helpless to withstand Satan’s power and deceptions, unless they accept the atonement provided for them in the remedial sacrifice of Christ, who is our Atonement–our At-one-ment–with God. (5) The Signs of the Times, July 23, 1902, paragraph 13 Manuscript Releases Volume Eight (1990), page 98 No one who believes in Jesus Christ is under bondage to the law of God; for His law is a law of life, not of death, to those who obey its precepts. All who comprehend the spirituality of the law, all who realize its power as a detector of sin, are in just as helpless a condition as is Satan himself, unless they accept the atonement provided for them in the remedial sacrifice of Jesus Christ, who is our atonement–at-one-ment with God. (6) Manuscript Releases Volume Eight (1990), page 98, “the Coming One,” “Cel care vine,” in orice caz nu este vorba de Domnul Iisus Hristos “, The ONE cel care intentioneaza sa aduca planeta la un numitor comun ceea ce numesc New Age-isti : The ONE energia vitala energy GOD’Ellen White si doctrina invataurii de vindecare oculta. White este de acord cu doctrinele unui profesor de Reiki cu privire la rolul “forței vitale”: – energie puternica a fortei de viata = sanatate buna diminuarea ofertei de energie a forței de viață = sănătate precară Citat din site-ul profesorului Reiki Master: Many people are practicing techniques to improve their health such as meditation, exercise and improved diet. As this is done, a deeper awareness often develops concerning the flow of subtle energies in and around the body and the connection between these subtle energies and one’s health. This developing awareness validates the ancient idea that strong life force energy contributes to good health. Conversely a diminished supply of life force energy can contribute to illness. The existence of life force energy, and the necessity for it to flow freely in and around one’s body to maintain health, has been studied and acknowledged by health care practitioners and scientists. [bold emphasis mine] Laurelle Shanti Gaia http://web.archive.org/web/20080114090600/http://www.reikiclasses.com/retreat.htm White: The relation that exists between the mind and the body is very intimate. When one is affected, the other sympathizes. The condition of the mind affects the health to a far greater degree than many realize. Many of the diseases from which men suffer are the result of mental depression. Grief, anxiety, discontent, remorse, guilt, distrust, all tend to break down the life forces and to invite decay and death. (3) Counsels on Health (1923), page 344, paragraph 1 The continued use of these nerve irritants is followed by headache, wakefulness, palpitation of the heart, indigestion, trembling, and many other evils; for they wear away the life forces. (4) Counsels on Diet and Foods (1938), page 424, paragraph 3 Of all men in the world, the physician and the minister should have strictly temperate habits. The welfare of society demands total abstinence of them, for their influence is constantly telling for or against moral reform and the improvement of society. It is willful sin in them to be ignorant of the laws of health or indifferent to them, for they are looked up to as wise above other men. This is especially true of the physician, who is entrusted with human life. He is expected to indulge in no habit that will weaken the life forces. . . . (5) Counsels on Health (1923), page 322, paragraph 1 Reiki mster: Stress weakens and diminishes the flow of life force energy. White: Guilt, sorrow, anxiety, care, and worry crush and wear out the life forces. Citat din site-ul profesorului Reiki Master: If our life force is low or blocked, we are more likely to become ill, but if it is high and free flowing, we more easily maintain health and a feeling of well-being. One thing that disrupts and weakens the flow of life force energy is stress. Stress is often caused by conflicting thoughts and feelings that get lodged in one’s subtle energy system. Stress can also activate our fears and cause our life force energy to diminish. When this happens we weaken our ability to respond to fear appropriately and to transform it. (6) What is Reiki and How Does It Heal? by Laurelle Shanti Gaia http://web.archive.org/web/20080114090600/http://www.reikiclasses.com/retreat.htm Citat de White: The love which Christ diffuses through the whole being is a vitalizing power. Every vital part–the brain, the heart, the nerves–it touches with healing. By it the highest energies of the being are roused to activity. It frees the soul from the guilt and sorrow, the anxiety and care, that crush the life forces. With it come serenity and composure. It implants in the soul joy that nothing earthly can destroy–joy in the Holy Spirit–health-giving, life-giving joy (The Ministry of Healing, p. 115). (7) The Ministry of Healing (1905), page 115, paragraph 3 Seeking to Reach World’s Standards.–There are many whose hearts are aching under a load of care because they seek to reach the world’s standard. They have chosen its service, accepted its perplexities, adopted its customs. Thus their character is marred, and their life made a weariness. In order to gratify ambition and worldly desires, they wound the conscience and bring upon themselves an additional burden of remorse. The continual worry is wearing out the life forces. (8) Mind, Character, and Personality Volume 2 (1977), page 470, paragraph 3 New Age-istii ocultisti invata ca Forta de Viata da si sustine viata si tine legat universul. Ce spune Biblia? Cine ține tot Universul – Dumnezeu sau Forta de Viata?Sursa de inspirație pentru 90 la sută din criticile distructive la adresa doamnei White se găsește în scrierile lui Dudley M. Canright, un fost lider adventist foarte abil, cândva un prieten apropiat al doamnei Ellen G. White, al soțului ei James și al mai multor lideri adventiști proeminenți. Canright, unul dintre cei mai toleranți scriitori adventiști de ziua a șaptea și participant la numeroase dezbateri din vremea lui, a părăsit mișcarea deoarece și-a pierdut credința în inspirația doamnei White și în multe doctrine susținute pe atunci de Biserica adventistă. Deși este adevărat că acest Canright a renunțat de trei ori să predice, legitimația de pastor nu i-a fost retrasă niciodată. În cele din urmă a demisionat din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, devenind în 1887 pastor baptist. Canright însuși recunoaște că s-a retras din slujirea activă în mare măsură din cauza conflictelor personale pe care le-a avut cu Ellen G. White și cu sfătuitorii ei. Dar se pare, după cum reiese din corespondența pe care o vom cita în continuare, că el a păstrat relații personale apropiate cu James, soțul doamnei White, și cu alți lideri adventiști proeminenți. Canright s-a împotrivit energic arianismului (negarea divinității lui Cristos) și legalismului extrem, care existau printre unii dintre primii adventiști de ziua a șaptea; convingerile lui l-au determinat mai târziu să scrie două cărți (Seventh-day Adventism Renounced și Life of Mrs. E. G. White), care denunțau sistematic și distructiv adventismul de ziua a șaptea din punct de vedere teologic și puneau la îndoială motivația personală și integritatea doamnei White. În Review and Herald, numărul din 22 Martie 1887, foștii frați de credință ai prezbiterului Canright au scris despre el următoarele: https://www.cocoon.ro/ellen-white-proroocul-adventistilor-amesteca-adevarul-cu-minciuna-doctrine-new-age/#


Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro