Fost vicepreședinte Rompetrol: ”Am căzut cu toții de pe scaun când Patriciu ne-a spus că a vândut compania”

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Fost vicepreședinte Rompetrol: ”Am căzut cu toții de pe scaun când Patriciu ne-a spus că a vândut compania”

Nu se aștepta nimeni, în 2007, ca Dinu Patriciu să vândă Rompetrol către o companie din Kazahstan, iar decizia a luat-o fără să se sfătuiască nici măcar cu cei mai apropiați colaboratori ai săi, mărturisește Alexandru Bucșă, fost vicepreședinte al Rompetrol, într-un interviu acordat agenției AGERPRES în după-amiaza zilei în care a murit Dinu Patriciu.

Bucșă a intrat livid în sala de ședințe unde îl așteptam. ”Încă nu reușesc să-mi revin”, spune el cu o privire extrem de tristă.
Este ora 17,00, iar de când a aflat vestea a vorbit încontinuu la telefon.
Îl sună un alt fost vicepreședinte al Rompetrol. ”Plângea când am vorbit cu el la ora 11,00, când am aflat, și plânge și acum”, spune Bucșă despre fostul său coleg.
Adevărul este că Patriciu a reușit să strângă în jurul lui un nucleu de câțiva oameni foarte tineri și extrem de deștepți, care au condus compania într-un spirit liber, spirit care nu mai caracterizează acum birocrația și păienjenișul procedural dintr-o multinațională. După vânzarea Rompetrol către KazMunaiGaz, ei au părăsit compania rând pe rând. ”Era limpede că trebuie să plecăm. În orice tranzacție de acest tip, noul proprietar vine cu propria echipă”, spune Bucșă.
După zece ani la Rompetrol și doi ani la Oltchim, Bucșă este acum director general la Gaz Sud, a treia companie pe piața distribuției de gaze din România. După o jumătate de oră de întrebări și răspunsuri despre piața gazelor, discuția a revenit, inevitabil, la Dinu Patriciu.
Patriciu își plătea oamenii de încredere nu după o grilă de salarizare, ci în funcție de valoarea lor și de ce însemnau ei pentru companie. Dacă cereai un salariu de un milion de dolari, te întreba: ”Poți produce un milion o sută?” ”Da”. ”Bun, atunci îți dau un milion”, povestește Bucșă.
”Era atât de important businessul pentru el, încât intram în birou peste el la orice oră, nu conta cine e acolo. În companiile multinaționale nu doar că stai la ușa directorului general, ci stai la 10 uși până să ajungi să rezolvi o problemă. Iar sărbătorile de Paște ne prindeau inevitabil în companie și mergeam la el în birou: ‘Hai sa mâncăm cozonac cu lapte’. Și mâncam cozonac cu lapte de fiecare Paște”, își amintește fostul apropiat al miliardarului.
Totuși, compania era a lui și se vedea asta în momentul când se luau decizii. Asculta ce spun colaboratorii, ținea cont de sfaturile lor, dar, încăpățânat, când își punea mintea făcea tot cum voia el. A fost cazul când s-a ales sigla companiei, floricica identică cu cea a companiei BP, fosta British Petroleum. ‘Dar asta e sigla BP!’, i s-a spus. ‘Nu mă interesează, îmi place’, a fost răspunsul magnatului. Evident că britanicii l-au dat în judecată, iar, după câțiva ani de procese, a avut noroc că BP nu era pe piața din România, dar pentru benzinăriile din afara țării a fost nevoit să taie floricica în jumătate.
A devenit aproape un clișeu în ultimii ani să se spună că Patriciu a fost un vizionar. Și asta pentru că a reușit să vândă grupul Rompetrol pentru fabuloasa sumă de 1,6 miliarde de dolari (pentru 75% din acțiuni) chiar cu un an înaintea crizei.
Cum a fost când s-a întâmplat?
”În momentul acela se căuta un partener pentru integrarea pe verticală a Rompetrol, care era o companie eminamente de rafinare. Neavând un producător de petrol în spate, era expusă la orice șoc. De aici la faptul că a vândut către KazMunaiGaz nu mai știu cum au decurs lucrurile. Știu că Dinu a fost plecat în Kazahstan, m-a sunat de acolo să-mi ceară date pentru a evalua grupul, iar când a venit ne-a spus: ‘Am luat decizia și am vândut 75% din grup’. Noi am căzut toți de pe scaun în momentul acela, pentru că nu ne așteptam niciunul. Și asta a fost. De ce a vândut cum a vândut numai el știe”, a mai spus Bucșă.
A făcut bine?
”Ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în continuare, da. A venit criza… Uitați-vă la Rompetrol, din 2007 și până acum. Nu vreau să arăt cu degetul, dar au avut doar pierderi-record. Cu acele pierderi, nu cred că Dinu Patriciu și acționarii de atunci puteau să reziste. Deci trebuia un acționar mai tare, mai cu resurse, cum este KazMunaiGaz, care în fiecare an injectează bani aici. Cred că a făcut bine, ținând cont de criza care a venit și de ceea ce s-a întâmplat în piață”, consideră el.
Bucșă mai amintește și de mândria lui Patriciu când spunea că e român: ”Dincolo de faptul că era un om de afaceri, Dinu Patriciu era un român. Rompetrol era o companie românească, condusă de management românesc. Deciziile se iau în limba română și se luau în interesul României. Inclusiv culorile reprezentative sunt roșu, galben și albastru. Toate au fost cu România în față. Mergea peste tot în lume și spunea cu mândrie că este român și toți făceam asta”.
Iar în business trebuie să fii perfect și ca om, și ca afacerist, altfel ești mâncat cu fulgi cu tot.
”Negociam cu bănci, cu companii. Am avut de-a face cu bancheri elvețieni, care erau foarte bine școliți, experimentați, iar ăștia te mâncau dacă nu te făceai respectat. Când mergeam să discutăm cu ei, trebuia să știi carte, trebuia să știi business, nu te jucai. Automat știind și arătând că ești om serios, că te ții de cuvânt, că știi ce ai de făcut, te respectă. Pe tine, ca Rompetrol, ca om, ca organizație, ca Dinu Patriciu, ca tot, în lanț. Oricare din verigile astea cade, toate se duc în jos. Noi eram o echipă respectată și imaginea pe care o aveam în afară era foarte bună”, a mai spus fostul vicepreședinte al Rompetrol.

Sursa:http://www.agerpres.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

VICTORIA NULAND, FEMEIA CARE A BĂGAT SPAIMA ÎN ROMÂNIA E FĂCUTĂ PRAF DE ZIARISTUL ROBERT PARRY | „VICTORIA NULAND GENEREAZĂ RĂZBOAIE ŞI SOŢUL EI CONVINGE CONGRESUL SĂ CUMPERE ARME”
Victor Ponta, despre rectificarea bugetară: Este prima dată de la criza din 2010 când se iau bani din Trezorerie. Guvernul va fi în incapacitate de plată
Consilierul parlamentar care a jignit participanții la marșul pentru viață atacă din nou: „Coaliția pentru familie, o sectă medievală. Nu-l cunosc pe Dumnezeul vostru"
Top 10 proiecte mortale in constructii din America- zeci de mii de oameni morti, dar nimeni nu face atata tam-tam ca la proiectele lui Ceausescu: Transfagarasan, Casa Poporului, baraje, canalul Dunare Marea-Neagra
Încă un templu MASONIC gigant se ridică în București, impotriva acestui templu satanic nu se opune nimeni ?
Olteanul-şef de gară care a oprit de două ori trenul NATO, la Pieleşti, şi i-a scos din minţi pe americani: „Băsescu a zis că mă dă personal afară, dar eu n-am cedat”
Romania incercuita - bomba SWIFT
Iohannis a dezbinat românii timp de cinci ani, dar a participat la Ziua Unității Germane! Pe Klaus Werner Iohannis nu-l interesează evenimentele importante pentru Neamul Românesc. Pe el îl interesează doar unirea nemților, nu și a românilor. 
Decembrie 1989 a fost revolutia masonilor din exil . "Victoriosii", au pavat drumul catre Noua Era demoNcratia Masonica si spre gobalizare si distrugerea toata a Romaniei . Guvernul Romaniei este un Guvern Masonic, iar toți politicienii fac parte din loji masonice
Statul român ar fi fost prejudiciat de băncile pentru locuințe ale Raiffeisen și BCR. Daniel Zamfir: Am fost înjurat pentru că mi-am permis să constat ipocrizia personajului care a ieșit în Piața Victoriei
ONU : Agenda 2030 dezvăluită– Modelul pentru înrobirea definitivă a omenirii sub stăpânii corporativi
RAZBOI NEVAZUT SUA – GERMANIA/UE PE TERITORIUL ROMANIEI?
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro