Firmele cu capital străin, care dețin cel puțin jumătate din cifra de afaceri din economia din România, raportează profituri de câteva ori mai mici decât firmele cu capital românesc

Distribuie!by Când o companie raportează profit mic – ori e condusă prost, ori ascunde o parte din câștig, ca să scape de impozitare loading... Dacă ne luăm după cifrele oficiale, rezultă că firmele străine câștigă mai puțini bani decât cele românești. Iată ce ne spun datele de la Oficiul Național […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Când o companie raportează profit mic – ori e condusă prost, ori ascunde o parte din câștig, ca să scape de impozitare

loading...

Dacă ne luăm după cifrele oficiale, rezultă că firmele străine câștigă mai puțini bani decât cele românești.


Iată ce ne spun datele de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), prezentate în ZF.ro.

În 2014, companiile cu capital privat românesc au avut un rezultat net de 14 miliarde de lei și o marjă de profitabilitate de 2,75%, în timp ce firmele străine au înregistrat o pierdere de 2 miliarde de lei și desigur, o marjă negativă. Anul următor, 2015, a adus firmelor românești un profit de 27 miliarde de lei (marjă 4,9%), iar celor străine un profit de 9 miliarde de lei (marjă 1,6%). În 2016 companiile autohtone au înregistrat un profit de 33 miliarde de lei (5,8% marjă de profitabilitate), iar cele străine — numai 19 miliarde de lei (marjă 3,1%).


Marja de profitabilitate, firme din România

© PHOTO: OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI ONRCMarja de profitabilitate, firme din România

Observăm că pe durata celor trei ani, companiile cu capital străin aflate în România au obținut profituri mai mici decât cele autohtone. Ba mai mult, în primul dintre cei trei ani, 2014, societățile străine au lucrat, per total, în pierdere! Adică nu au avut altă treabă la noi în țară decât să ofere locuri de muncă, fie și cu sacrificii financiare din partea lor. Investitorii străini au dat bani de la ei ca să trăiască românii mai bine.

Așa să fie oare? Acestea sunt cifrele oficiale, reprezentând profiturile impozitate de stat. O analiză efectuată de analistul economic Ilie Șerbănescu (pentru 2017, dar “ecuația” nu diferă) demonstrează că practic e imposibil ca datele de la ONRC să corespundă cu realitatea, și că mai degrabă mare parte din profituri sunt “ascunse”, pentru a scăpa de taxare.

“Estimata încasare de 14,1 miliarde lei din 2017 înseamnă, la 16% cotă procentuală de impunere, că au fost fiscalizate profituri de circa 88 miliarde lei, în scădere de la 94 miliarde lei în 2016. Problema este că, la nivelul PIB-urilor din anii respectivi, profiturile realizate în România au fost de 470-480 miliarde lei. Deci o rată de doar o cincime profituri raportate (și deci fiscalizate) din totalul profiturilor realizate! Restul de 80% — evaziune!”, scrie Șerbănescu în Cotidianul.ro.

El spune apoi exact ceea ce ar bănui orice român lipsit de naivitate care și-ar arunca ochii pe tabelul cu date ONRC.

“Cine sunt evazioniștii? Păi, să constatăm că firmele cu capital străin, care dețin cel puțin jumătate din cifra de afaceri din economia din România, raportează profituri de câteva ori mai mici decât firmele cu capital românesc, dându-se deci nu doar mai puțin rentabile decât cele din urmă, dar chiar nemaiînțelegându-se de ce își pierd timpul pe aici, fără profituri și unele cu pierderi peste pierderi! Concluzia — evident pentru cei fără rucsăcel în spate și smartphone în mână — este clară: capitalul românesc, slab înzestrat tehnologic și subfinanțat, mai plătește câte ceva din ceea ce ar avea de plătit, dar capitalul străin, în frunte cu multinaționalele, nu plătește aproape deloc impozit pe profit, externalizând câștigurile înainte de și deci fără fiscalizare! Impozitarea profitului în România a devenit o mascaradă” — conchide analistul economic.

Dar hai să ne gândim că Ilie Șerbănescu bate câmpii, deși are o experiență în presa economică de vreo 40 de ani. Și să presupunem că într-adevăr firmele străine fac profituri minuscule, mai mici decât cele românești. Ba în unii ani chiar ies în pierdere. Ce concluzie tragem? Că au manageri foarte slabi, mult mai slabi decât cei din companiile românești. Și atunci e de mirare că actionarii firmelor străine nu se înfurie pe acești manageri slabi. Păi ar trebui să-i dea afară și să îi angajeze în locul lor pe cei capabili, care generează profituri mari companiilor autohtone.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20180130/16978683/evaziune-fiscala-firme-autohtone-straine.html

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

250.000 de colive: toate, pentru Putin
Unitatea militară din Târgoviște în care soții Ceaușescu au fost executați în 1989 va fi transformată în mall
DEZVĂLUIRI: România a intrat în NATO cu un agent rus la vârf/ DECLARAȚIE EXPLOZIVĂ A LUI ION ILIESCU: Chiar crezi că preşedinţia României poate funcţiona dacă nu are şi un spion sau doi ruşi?
Un nou dezastru ecologic a început deja în Neamț ?
Lucian Blaga despre satele săsești și cele românești
Cel mai mare scandal din istoria americană ! „Raportul clasificat compilat de Comisia de Informații a Camerei este profund tulburător și ridică semne de întrebare serioase în legătură cu eșalonul superior al Departamentului de Justiție al lui Obama și al FBI-ului lui Comey legate de așa-zisa complicitate” (a lui Trump cu rușii – n.r.).
Ce se ascunde opiniei publice: Dragnea e supus unui REGIM care NU poate fi justificat!
Luptă acerbă pe banii românilor. Rothschild vrea să împiedice o bancă controlată de români să ajungă numărul unu în țara noastră
Fost şef SPP:  Maior şi Coldea, în slujba SUA. Iohannis conduce statul paralel, vor să aibă controlul total, de la cel politc, la cel economic, social, juridic, militar, informațional. Vor să contoleze și să domine totul. Doar așa au siguranță că obiectivele lor vor fi realizate.
CUM A PEDEPSIT CUZA FUNCŢIONARII CORUPŢI. ŞPAGA ŞI ABUZUL ÎN SERVICIU, TAXATE CU ÎNCHISOAREA ŞI EXCLUDEREA PE VIAŢĂ DIN SISTEM
Urmează un dezastru nuclear? Avertismentul şocant al Coreei de Nord, după declaraţiile lui Trump
SCENE HALUCINANTE LA TVR/ Emilia Șercan a plecat în lacrimi din emisiunea Eugeniei Vodă: MĂ SIMT O MARE IMPOSTARE/ Tolontan: Nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu/ ÎNREGISTRAREA EMISIUNII
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro