De față cu Angela Merkel, Donald Trump a criticat România și alți aliați din NATO / VIDEO

Distribuie!by Preşedintele american Donald Trump critică țările NATO, printre care și România, dar laudă Germania. Trump a fost vineri gazda cancelarului german Angela Merkel la Casa Albă, relatează Reuters. Întâlnirea celor doi fusese programată iniţial marţi, dar a fost amânată din cauza furtunii de zăpadă care a lovit coasta de […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Preşedintele american Donald Trump critică țările NATO, printre care și România, dar laudă Germania. Trump a fost vineri gazda cancelarului german Angela Merkel la Casa Albă, relatează Reuters. Întâlnirea celor doi fusese programată iniţial marţi, dar a fost amânată din cauza furtunii de zăpadă care a lovit coasta de est a Statelor Unite, scrie agerpres.ro.Trump a reafirmat cu ocazia întrevederii cu Merkel că membrii NATO trebuie să îşi achite corect obligaţiile financiare faţă de alianţă. El a apreciat însă, potrivit agenţiei Reuters, eforturile guvernului de la Berlin pentru creşterea bugetului apărării şi atingerea unei cote de cel puţin 2% din PIB. În replică, Angela Merkel a declarat că Germania se angajează să atingă nivelul respectiv al alocării bugetare până în 2004, adaugă AFP.
loading...

Xinhua reaminteşte că în ianuarie, Trump a acordat un interviu presei europene, în care a susţinut că NATO este o organizaţie depăşită, deoarece nu luptă împotriva terorismului. După ce şi-a preluat mandatul de preşedinte, el a coborât însă tonul criticilor la adresa alianţei nord-atlantice. Vineri, el a declarat că i-a reafirmat cancelarului Merkel sprijinul său puternic pentru NATO, precizează AFP.

Migraţia a fost un alt subiect pe agenda discuţiilor de la Casa Albă. Preşedintele SUA a subliniat, la conferinţa de presă comună cu cancelarul german, că imigraţia este “un privilegiu, nu un drept”.

În privinţa relaţiilor comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, Trump a insistat că nu este izolaţionist, dar doreşte tratate de schimb echitabile.

Merkel a afirmat că mai speră să se reia negocierile pentru tratatul transatlantic de liber schimb, între SUA şi UE. Acesta ar fi, după aprecierea ei, un tratat bilateral, de tipul celor preferate de Trump.

 


Sursa: stiripesurse.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

CRIMA CU PREMEDITARE IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN
Incredibil! La ce concluzie halucinantă au ajuns anchetatorii în cazul morții băiatului ofițerului SRI, găsit mort cu un cuțit în spate
SUA au livrat, duminica noapte, 50 de tone de MUNITIE rebelilor atacati de RUSIA si ne mai intrebam de ce nu nu se mai termina razboiul cu ISIS
Ce s-a ales de „perla“ zahărului românesc. Cum a ajuns la fier vechi Bucecea, una dintre cele mai importante fabrici de zahăr din estul Europei
Russiatoday.ro: Romania va fi impinsa într-un război alături de nefericiții baltici și de iresponsabilii polonezi împotriva unui colos, pentru a apăra o entitate care încorporează ilegal pământ românesc!
George Soros a cumpărat acțiuni la ziarul "New York Times" în valoare de peste 3 milioane de dolari
Mossack Fonseca, implicată în cea mai mare reţea de evaziune fiscală din domeniul alimentar, din România
„Călcat” de controale. Calvarul singurului antreprenor român dintr-un centru comercial: „Ce mă scoate din sărite este că vin câte trei deodată. Zici că m-au luat la țintă”
Aţi „belit-o” dacă tinerii frumoşi şi liberi află că i-aţi manipulat
Condamnată, Udrea spune TOT | Coldea l-a trimis pe Ghiță în arest la Cocoș să îi ceară să tacă. Un milion de euro, plimbaţi cu geanta, la SRI şi RTV
Regele Mihai si-a platit fiica si ginerele care era in Guvern, ca sa faca PR pentru Casa Regala! Principesa Margareta a avut un salariu mai mare decat Radu Duda!
Rusia ameninţă România | „Vă pregătiţi peentru un atac nuclear”
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro