Cum şi-a negociat Guban naţionalizarea. Era preferatul lui Dej si Ceaușescu. Pacepa l-a furat într-o deplasare

Distribuie!by Blaziu Guban, fondatorul celebrei fabrici din Timişoara, care a creat pantofi pentru marile personalităţi ale epocii, cum ar fi Sophia Loren, Tudor Arghezi, dar şi Elena Ceauşescu, a fost un industriaş respectat de comunişti. Prin forţe proprii, a reuşit o premieră: să întârzie naţionalizarea fabricii, păstrându-se la conducere pe […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Blaziu Guban, fondatorul celebrei fabrici din Timişoara, care a creat pantofi pentru marile personalităţi ale epocii, cum ar fi Sophia Loren, Tudor Arghezi, dar şi Elena Ceauşescu, a fost un industriaş respectat de comunişti. Prin forţe proprii, a reuşit o premieră: să întârzie naţionalizarea fabricii, păstrându-se la conducere pe viaţă.

loading...

Vom face o fabrică aşa cum nu ai visat.“ Astfel începe înfăptuirea unui mare plan. Acestea au fost cuvintele pe care industriaşul timişorean Blaziu Guban i le spunea fiului său, Tiberiu, în 1953. Seniorul tocmai se întorcea de la Capitală, unde avusese lungi discuţii cu autorităţile comuniste, de la care primise permisiunea şi sprijinul pentru a-şi ridica sediul fabricii, formată până atunci din mai multe apartamente închiriate în blocul în care locuia. Uzinele Chimice Guban îşi câştigaseră celebritatea în ţară datorită produselor de calitate superioară pentru îngrijirea pantofilor, cremă şi ceară. Însă, Guban avea în plan diversificarea producţiei – voia să scoată pantofi pe bandă rulantă –, iar pentru înfăptuirea unui asemenea lucru era necesar un sediu pe măsură. În miezul societăţii comuniste, acest industriaş nu făcea decât să prospere. Maestru al persuasiunii, Guban a fentat mai mult decât oricine jugul comunist.


Spiritul său de antreprenor a ieşit cel mai clar în evidenţă în 1948, când naţionalizarea desfiinţa complet categoria industriaşilor. În vreme ce toate afacerile românilor treceau în posesia statului, Guban se menţinea om cu greutate: proprietar! A reuşit să amâne autorităţile timp de patru ani, până în 1952, când s-a produs inevitabilul.  Însă, acolo unde alţii au crezut că nu se mai poate face nimic, Guban nu s-a lăsat cu una, cu două şi a trecut la masa negocierilor. Şi-a dat seama că autorităţile trebuiau convinse că fabrica avea să prospere în continuare, dar nu cu oricine la conducere, ci doar cu el, chimist autodidact, pentru care niciun proces din producţie nu mai avea vreo taină. A reuşit să obţină un contract mai mult decât avantajos în condiţiile de atunci: el dona fabrica statului, care, în schimb, trebuia să-l lase la conducere pe viaţă şi să investească serios în dezvoltarea fabricii.

Uzinele Chimice Guban au devenit Întreprinderea Industrială de Stat Fabrica de Produse Chimice şi Încălţăminte Bela Breiner Timişoara. Ulterior, în 1963, numele companiei a suferit din nou modificări: Fabrica de Încălţăminte şi Mase Plastice Victoria. Totuşi, marca s-a păstrat, produsele fiind inscripţionate în continuare „Guban“.  Tiberiu Guban a fost mâna dreaptă a tatălui în fabrica lor din Timişoara şi i-a urmat la conducere; FOTO: Mediafax „Eu sunt specialist în industria de cauciuc“  Comuniştii şi-au respectat promisiunea faţă de Guban, dar l-au ţinut sub observaţie atentă, mai ales că acesta călătorea adesea în străinătate, pentru a-şi expune produsele şi, mai târziu, după 1959, pentru a se inspira pentru modele noi de încălţăminte.


Timişoreanul a bătut drumurile de-a lungul şi de-a latul Europei, a fost în Budapesta, Paris, Praga, Viena, Zürich şi Basel. Că era sub lupa comuniştilor o dovedeşte, de pildă, o călătorie în Germania, din 1958, când Blaziu şi Tiberiu Guban, împreună cu un angajat al fabricii, Dumitru Popa, specialist în cauciucuri, plecau să caute în marile fabrici nemţeşti inspiraţia pentru ultimele tendinţe în materie de pielărie şi pantofi. Prima oprire a fost la un hotel din oraşul Krefeld, unde înaintea lor se înfăţişa un personaj al cărui nume a rămas cu litere îngroşate în istoria României: Ion Mihai Pacepa, pe atunci adjunctul Misiunii Române în Republica Federală Germania şi şeful rezidenţei de spionaj la Bonn.

„Domnule Guban, mă numesc Ion Mihai Pacepa şi sunt trimis de Ministerul Industriei să vă însoţesc. Ştiu că aveţi loc în maşină. Eu sunt specialist în industria de cauciuc, la fel ca tovarăşul Popa“, s-a prezentat omul serviciilor, după cum rememora în 2014, pentru „Adevărul“, Tiberiu Guban, fiul industriaşului, fost inginer chimist.  Foto: Blaziu Guban şi-a dezvoltat afacerea comercializând produse de îngrijire a pantofilor;

Cazul valizelor dispărute Ajunşi în camera de hotel, fiul i-a mărturisit tatălui că avea rezerve în ceea ce-l privea pe noul tovarăş de drum, însă lui Guban senior nu-i păsa câtuşi de puţin de o asemenea părere. Dacă Pacepa era trimis de la minister, atunci putea veni. Alte discuţii nu-şi aveau sensul, zicea el.  A doua zi, temerile fiului aveau să se dovedească întemeiate. Înainte de a pleca spre Marl, unde urmau să viziteze Uzinele Hüls, una dintre valizele lăsate în faţa recepţiei a dispărut. Din hotel, Tiberiu Guban l-a surprins pe Pacepa cum se îndepărta. S-a dus glonţ la el şi l-a întrebat dacă ştia ceva. Răspunsul l-a suprins: el o luase, de teamă ca nu cumva s-o fure cineva. „Nu ştiu cine putea să o fure din faţa recepţiei, unde erau şi angajaţii hotelului. I

-am spus să îmi aducă imediat bagajul, ceea ce a şi făcut. Pacepa şi Popa au dorit să rămână la Krefeld, urmând să ne revedem după vizită“, explica Tiberiu Guban.  La Marl, cei doi s-au trezit că le lipsea din nou un geamantan. Au sunat la hotelul din Krefeld de unde li s-a spus că uitaseră o geantă în cameră. Când au recuperat-o, au descoperit că bagajul fusese scormonit. „Ştiam deja că avem un hoţ cu noi“, puncta fiul lui Guban.  Ultima vizită a fost la Frankfurt, la fabrica Höchst, unde i-au însoţit şi Popa şi Pacepa şi de unde s-au întors cu o amplă documentaţie. Seara, când se cazau la un motel din Fulda, un orăşel aflat la 80 de kilometri de Frankfurt, descopereau că erau din nou pe minus cu o valiză. De data asta, fusese atins un punct sensibil: era chiar una dintre valizele lui Blaziu. În ea avea două haine noi din stofă englezească, mai multe cămăşi, două perechi de pantofi noi şi, cel mai important, materialele pe care le luaseră de la Höchst. „Era foarte supărat pe mine că nu am legat bine bagajul pe capotă şi probabil că l-am pierdut pe drum. M-am întors cu Popa la Frank- furt să căutăm peste tot valiza. Era important, pentru că erau documente pentru fabrică. Nu am găsit nimic“, mai povestea fiul industriaşului.

Pentru că era în joc prosperitatea întreprinderilor, tatăl şi fiul s-au prezentat autorităţilor germane ca să reclame dispariţia bagajului. Fără niciun rezultat. În schimb, un poliţist i-a rugat să-i transmită lui Pacepa să vină să-şi prelungească viza de şedere, expirată de multă vreme. Numai că ei nu ştiau unde ar putea fi Pacepa. Doar el ştia în permanenţă unde sunt ei. Înainte de revenirea în ţară, tatăl şi fiul vizitau un magazin Neckermann, una dintre firmele care dădeau la acea vreme tonul în modă în Europa. Aici, Tiberiu Guban îl surprindea din nou pe trimisul de la minister spionându-i.

Şi-a tras tatăl de mânecă şi s-au făcut nevăzuţi pe una dintre ieşirile de urgenţă. După acest episod, s-au întors numaidecât în ţară. Revenit în România, Blaziu Guban nu putea scăpa de sentimentul că fusese trădat. L-a sunat pe Alexandru Sencovici, ministrul Industriei de la acea vreme, cu care se ştia bine. I-a reproşat nu doar că fuseseră verificaţi, dar şi că această slujbă fusese lăsată în seama unui bandit. „Tata i-a tot repetat că e dezamăgit că nu au avut încredere în noi şi au pus spioni pe urmele noastre, deşi producem valori imense pentru ţară. A fost supărat foc“, mai povestea Tiberiu Guban. Sencovici i-a promis că va primi despăgubiri. Numai că preţioasa documentaţie de la fabrica din Germania nu putea fi compensată de nimic. Dacă cineva din ţara asta se va atinge de familia Guban, va avea de-a face cu mine! Gheorghe Gheorghiu-Dej Îmbrăţişări de la Gheorghiu-Dej  Nici până astăzi nu se ştie scopul pentru care Pacepa a fost pus pe urmele lui Guban.

Cert e că alte probleme n-au mai avut, fabrica a mers ca pe roate şi laudele din partea autorităţilor s-au ţinut lanţ. Erau întemeiate, mai ales că majoritatea producţiei marca Guban mergea la export. Cu ocazia unei vizite la fabrica din Timişoara, însuşi Gheorghe Gheorghiu-Dej decreta: „Dacă cineva din ţara asta se va atinge de familia Guban, va avea de-a face cu mine!“.  Cei doi timişoreni se bucurau de căldura comuniştilor – chiar şi la propriu uneori. Când fiul s-a dus să i se prezinte liderului comunist, întinzându-i mâna, acesta l-a luat în braţe. „I-am întins mâna şi i-am spus că sunt inginerul Tiberiu Guban.

Nu mi-a strâns mâna, dar m-a luat în braţe şi mi-a spus că eu nu trebuie să mă prezint lui“, povestea inginerul chimist, în 2013, pentru Mediafax.  Mai erau însă şi figuri care ţineau să le reamintească producătorilor de la Timişoara că nu deţin, de fapt, nimic. Tiberiu Guban vorbea, de pildă, despre o vizită pe care i-a făcut-o ministrului Industriei la Bucureşti, în 1957. La finalul discuţiei, îi arunca oficialului câteva bancnote pe birou după ce acesta se interesase de unde avea cureaua de la pantaloni. „A zis: «Să nu vă prind că luaţi un mosor de aţă, chiar goală, din fabrică. Nu-i voie». Atunci am scos bonul şi i l-am aruncat în faţă, spunându-i: «A costat 28 de lei, acum eşti mulţumit?». Un centimetru nu am luat din fabrică“.

În anii ’90, Tiberiu Guban a fost interzis în fabrică Fabrica a continuat să prospere, diversificându-şi constant oferta. Pe lângă pantofi şi produse de îngrijire a încălţămintei, pe banda de producţie au mai apărut mase plastice, diverse accesorii – de pildă, curele –, mobilă şi candelabre. La o asemenea extindere n-au contribuit numai inteligenţa şi efortul lui Blaziu Guban, ci şi cele ale fiului său. Licenţiat în chimie, Tiberiu i-a călcat pe urme tatălui, devenind rapid un inginer chimist iscusit. Aportul său a depăşit orice aşteptare: cât timp a lucrat în fabrică, a obţinut peste 20 de brevete de invenţie. Un exemplu: în 1956, a creat pielea artificială, fără de care pantofii Guban n-ar fi fost aceiaşi. În 1978, când Blaziu Guban a murit, la conducerea fabricii a urmat fiul.

A dirijat producţia cu aceeaşi mână hotărâtă ca tatăl său, până în 1992, când s-a pensionat. Din acel moment, fondatorii fabricii n-au mai contat pentru directorii care au urmat. „Ştiţi care a fost mulţumirea după Revoluţie? În 1992, când am vrut să intru în fabrică, directorul de atunci mi-a interzis. Mi-au spus că nu mai am voie…“, spunea, dezamăgit, fiul marelui industriaş.  După Revoluţie, fabrica a oprit gradual producţiile, astăzi ocupându-se doar de crearea de pantofi de damă. În 1992, când urmaşul lui Guban era oprit să intre în fabrică, întreprinderea se afla încă în proprietatea statului. A fost privatizată trei ani mai târziu, prin metoda MEBO, angajaţii punând mână de la mână s-o cumpere. Fabrica şi-a schimbat şi numele, în prezent fiind cunoscută drept SC GP & Company SA şi aparţinând de un grup de firme italian. Ştiţi care a fost mulţumirea după Revoluţie?

În 1992, când am vrut să intru în fabrică, directorul de atunci mi-a interzis. Mi-au spus că nu mai am voie…

 

În 1959, Gubanii înregistrau un succes răsunător, care avea să le ducă numele pe buzele tuturor românilor: scoteau pe piaţă primele perechi de pantofi. Tot soiul de personalităţi au ajuns să poarte pantofii fabricaţi la Timişoara, de la lideri comunişti, precum Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Elena Ceauşescu, la opozanţi ai regimului comunist, ca regele Mihai, până la oameni de litere, printre care s-a numărat poetul Tudor Arghezi. N-au lipsit de pe lista clientelei nici figuri internaţionale, cum a fost actriţa italiană Sophia Loren.

Prima tovarăşă a ţării avea parte de un tratament preferenţial. Pentru ea, pantofii erau croiţi diferit faţă de cei pentru producţia obişnuită, după modelele pe care le vedea în revistele nemţeşti „Quelle“ şi „Neckermann“. „Pantofi de lux, mai deosebiţi ca formă“, spunea Tiberiu Guban. Calapoadele erau făcute de tatăl său, iar pielea autohtonă era colorată de el, mereu în nuanţe pastelate. Preferatele Elenei Ceauşescu: ou de raţă, coniac, vernil şi roz. Primii paşi în afaceri, după o mărire de salariu  Reţeta succesului brandului Guban a fost o combinaţie de inteligenţă şi ambiţie, toate ale unui singur om, care doar atât avea când a venit pe lume.

Blaziu Guban a clădit afacerea prin muncă asiduă, deşi soarta nu-i hărăzise prea multe, aruncându-l în lume în 1904, în Gurbediu, un sat din Bihor. I-a dat însă un mic imbold la scurt timp după naştere, când a fost adoptat de o familie din Oradea. Aici, a putut să meargă la şcoală, însă doar cinci ani, perioadă în care a reuşit să pătrundă o parte dintre misterele scrisului şi cititului. Vina n-a fost a lui, ci a sărăciei în care trăia: din clasa a doua a fost nevoit să devină îngrijitor de porci.

Primul Război Mondial l-a prins angajat al fabricii de ghete Derby, din Oradea, unde au ieşit la iveală primele sclipiri ale minţii tânărului Blaziu. A început să urmărească cu mare atenţie procesul de fabricaţie, cum erau combinate substanţele şi cum se legau materialele. Ani mai târziu, când Guban era în floarea vârstei, a apărut şi şansa să dovedească că fascinaţia lui pentru procesul din fabrică se traducea şi-n practică. În 1932, proprietarul fabricii primea vizita directorului de la Fabrica Filt, din Timişoara. Îşi căuta un chimist bun, iar Guban era omul potrivit. Spiritul său de afacerist a întrezărit atunci oportunitatea, aşa că a pus condiţii : Guban era de acord să meargă la Timişoara, dar numai dacă i se oferea un salariu de 4.500 de lei pe lună, o sumă generoasă la acea vreme. Zis şi făcut.

La scurt timp după ce a ajuns în capitala Banatului, a cerut mărire de salariu, care n-a întârziat să apară. Guban câştiga de-acum 6.000 de lei. Avea planuri mari cu economiile sale.

Reţeta cremei de pantofi, creată în bucătărie  Seara, după program, când ajungea acasă, chimistul nu-şi lăsa munca la uşă. Dimpotrivă, îi făcea loc la masa din bucătărie. Aici s-a născut primul produs marca Guban: crema de pantofi. A aşezat-o atent în cutii metalice de la alte produse, pe care le scăpa de inscripţii frecându-le cu sodă caustică. Dimineaţa, Blaziu Guban îşi ducea cutiile la locul de muncă şi le împărţea gratuit muncitorilor ca să testeze crema. S-a trezit numai cu laude. La scurt timp, şi-a dat seama: era momentul să-şi deschidă propria afacere. N-a durat mult şi atelierul din bucătărie n-a mai fost suficient, Guban extinzându-se în mai multe apartamente ale clădirii în care locuia, după cum povestea fiul său.  Astfel, în 1937, în Registrul Comerţului apărea numele unei noi firme: Uzinele Chimice Guban Timişoara, unde crema se făcea regulamentar.

Mai era însă o problemă: crema de calitate superioară avea nevoie de un ambalaj pe măsură. Guban s-a prezentat la fabrica fraţilor Mecher, unde a cerut 5.000 de cutii. Pentru comercianţi însă, nu era rentabilă crearea unei matriţe pentru o serie atât de mică, aşa că i-au sugerat să ia 100.000 de cutii. Blaziu n-a şovăit, ştia că aşa-i în afaceri. Le-a luat pe datorie, achitându-le ulterior din vânzări – care au avut cifre mereu în creştere. Unul dintre motivele pentru care Guban a reuşit să creeze un asemenea brand a fost că era fascinat de procesele prin care luau naştere produsele lui. O arată, de pildă, faptul că a dedicat 25 de ani studiului acţiunii cremei lui asupra pantofilor, lucrând constant pe reţetă pentru a spori durabilitatea încălţămintei.

Ce s-a ales din fabrica Guban după Revoluţie  În primii ani după Revoluţie, fabrica, redenumită de stat, în 1990, SC Guban SA, avea să pornească cu stângul. În hăţişul tinerei pieţe libere, s-au înregistrat o serie de probleme cu legea. Totul a început la scurtă vreme după privatizarea din 2 august 1995, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS). Ca urmare a acestui proces, 1.047 de angajaţi au devenit atunci acţionari. La scurt timp însă, o parte dintre aceştia aveau să rupă rândurile. La capătul şirului de ilegalităţi s-a aflat un lider de sindicat, Vasile Păiuş, care, deşi n-avea nicio calitate oficială, convoca pe 30 mai 1995 Adunarea Generală a Asociaţilor PAS (n.r. – Programul Acţionarilor Salariaţi), reuşind să preia conducerea fabricii, după cum relata HotNews, în 2005.

În aceeaşi adunare, a fost decisă şi redistribuirea acţiunilor – o manevră ilegală prin care majoritatea angajaţilor au fost deposedaţi de acţiunile pe care le cumpăraseră legal. Aceştia au înaintat o acţiune în instanţă, însă în ciuda sentinţei favorabile, au fost pur şi simplu ignoraţi.  Un vot unic Astfel, în 1998, cu sprijinul grupului care se coagulase în jurul său, Vasile Păiuş a ajuns preşedintele Asociaţiei PAS Guban, numindu-l director general al unităţii pe Victor Fluşiu.

Ca să scape de orice bătăi de cap – inclusiv de obligaţia de a-i despăgubi pe foştii angajaţi – cei doi au dat ordin să le fie interzis accesul în fabrică. Pentru o numire curată a lui Fluşiu, Păiuş a convocat a nouă şedinţă a Asociaţiei PAS. Însă, nu a fost întrunit cvorumul. Fără niciun fel de ezitare, a purces să rezolve de unul singur situaţia, adică să voteze chiar el, în numele tuturor acţionarilor. Deşi s-a lovit de refuzul categoric al comisiei de cenzori, preşedintele asociaţiei i-a sfidat pe faţă, folosindu-se de o împuternicire falsă ca să voteze.  Documente nule Din acel moment, orice act emis de fabrica de la Timişoara era nul, explicau procurorii pentru HotNews. Chiar dacă angajaţii i-ar fi oferit lui Păiuş o împuternicire, aceasta n-ar fi fost susţinută de legislaţie. Acestei domnii bicefale, care acţiona atât de sălbatic, aveau să-i pună capăt chiar angajaţii fabricii. Aceştia n-au mai avut răbdare să vadă felul în care decădea unitatea.

Ulterior, la solicitarea angajaţilor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) demara un control amănunţit, cu scopul de a afla cât de mult fentaseră legea Păiuş şi Fleşiu. În 2001, mass-media anunţa arestările de la vârful conducerii fabricii. „Adevărul“, de pildă, titra: „Directorul general şi liderul de sindicat de la Guban Timişoara, în arestul poliţiei“. Vasile Păiuş, Victor Fluşiu şi alţi angajaţi cu care se aflaseră mână-n mână erau acuzaţi de abuz în serviciu, delapidare, falsuri şi folosirea cu rea credinţă a creditului şi bunurilor societăţii.  Vechea fabrică a fost demolată  În 2016, sediul fabricii Guban de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa (foto sus), de unde au ieşit perechile de pantofi care au încântat o Românie întreagă, a fost demolat.

Activitatea a continuat într-un singur corp al clădirii, care era rezervat, pe timpul comunismului, pentru birouri. Acesta nu a intrat în planul de demolare pentru că avea alţi proprietari, scria „Adevărul“ în acelaşi an. Între timp, pantofii au ajuns să fie realizaţi la doi kilometri distanţă de vechiul loc, într-un nou sediu, pe Calea Stan Vidrighin nr. 22. Corpul clădirii de pe bulevard n-a rămas însă pustiu, astăzi fiind magazinul de prezentare Guban, din Timişoara.  Procesele lui Tiberiu Guban  Din fabrica familiei, Tiberiu Guban n-a mai rămas decât cu amintirile FOTO Adevărul După Revoluţie, şi Tiberiu Guban şi-a ocupat timpul vizitând sălile de judecată.

A intentat procese proprietarilor fabricii, pe motivul folosirii frauduloase a mărcii care-i poartă numele. În 2002, justiţia decidea că numele Guban nu mai putea fi folosit fără acordul moştenitorului. O hotărâre, se pare, lipsită de importanţă pentru proprietarii fabricii, care n-au găsit de cuviinţă să facă vreo schimbare.  Trei ani mai târziu, fiul industriaşului mai făcea un pas în instanţă şi cerea despăgubiri în valoare de 39 de miliarde de lei pentru „folosirea abuzivă a mărcii“. „Tiberiu Gasparik Guban este fiul lui Blaziu Guban, cel care a fondat fabrica Guban. În calitate de moştenitor, are dreptul să primească despăgubiri pentru că numele său este folosit ca marcă de către fabrica Guban. Veniturile societăţii Guban SA din perioada 1991-2003 sunt de aproximativ 390 de miliarde de lei. Noi am cerut 39 de miliarde pentru că au folosit numele Guban în perioada asta“, explica, în 2005, avocatul Florin Kovacs, citat de HotNews.

Cum e posibil să se folosească şi astăzi cineva de numele tău, de numele familiei tale? Pot să spun că toată munca noastră a fost în zadar. Tiberiu Guban Analize şi reinterpretări  Moştenitorul nu şi-a primit despăgubirile, iar fabrica, denumită ulterior SC GP Company, foloseşte marca şi astăzi. Schimbarea numelui fabricii a fost suficientă, considera unul dintre cei trei directori de la acea vreme, Gheorghe Petru, care spunea că e dispus să renunţe la folosirea mărcii, fapt ce n-ar afecta vânzările. „Fabrica a fost numită Guban SA în 1990, prin hotarâre de guvern. Ar fi trebuit ca Tiberiu Guban să se judece cu statul, care i-a dat denumirea asta. Noi renunţăm şi la marcă dacă el vrea asta, îi dăm marca Guban să facă orice vrea cu ea. Problema este că el vrea bani pentru ceva ce nu i se cuvine“, declara Petru.

Faptul că brandul a dăinuit în timp n-are nicio legătură directă cu familia Guban, considerau cei din conducerea fabricii. Ei susţineau, unilateral şi fără mărturii, că Blaziu ar fi fost comunist ilegalist, dar şi fost coleg de celulă cu Dej.  „Au furat tot timpul“  Urmaşul lui Guban n-a reuşit să obţină nimic. Totuşi, în septembrie 2004, Tribunalul Timiş i-a dat câştig de cauză, obligând societatea să plătească daune morale în valoare de 100 de milioane de lei. Fostul inginer chimist a pierdut lupta, în cele din urmă, căci nu şi-a mai permis să plătească avocaţii. A rămas doar cu pensia, în valoare de 2.200 de lei, după cum explica, în 2014, pentru „Adevărul“. „Tata a lăsat fabrica la un nivel incredibil. După moartea lui, au fost puşi tot felul de directori care nu se pricepeau la nimic.

Au fost 16 directori care nu erau interesaţi decât să jefuiască. Au furat tot timpul. Nu am primit nimic înapoi. Cum e posibil să se folosească şi astăzi cineva de numele tău, de numele familiei tale? Pot să spun că toată munca noastră a fost în zadar.“  O revenire în forţă  Deşi Tiberiu Guban n-a reuşit să recupereze nimic din moştenirea tatălui, fabrica s-a redresat începând cu 2004, când a început să înregistreze profit. Totuşi, anul norocos al noii SC GP Company a fost 2013, când a trecut printr-un proces de investiţii masive, de sute de mii de euro. Au fost deschise noi magazine, pantofii ajungând inclusiv în unele mall-uri din ţară. Pentru înnoirea liniei de producţie, de pildă, au fost create două colecţii: Clasic Guban Timişoara şi Guban No.1. Şi exporturile au fost reluate, marca Guban ajungând în Polonia, Canada, Italia, Elveţia şi Slovenia.

Citeste mai mult: adev.ro/q91eh2

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

SRI a decis, în sfârșit, să ne spună la Digi care e faza cu TANCURILE AMERICANE! Băi frate, cu 300 de tancuri faci RĂZBOI, nu exerciții militare!
Sorin Ovidiu Vantu: Cand jigodiile plang, curva din mine are orgasm!/Occidentul nu ne-a eliberat, ci ne-a cucerit
"Eu cu maică-ta am plecat de la zero și nu ne-a ajutat nimeni" GRESIT Ceaușescu i-a ajutat pe absolut toți tinerii din țara asta!!!
Ion Cristoiu despre Digi24: Televiziunea este FONDATĂ în era COLDEA și BĂSESCU. A avut SPRIJIN când SRI închidea TELEVIZIUNI
''Carul lui Satan'', elicopterul de atac sovietic Mi-24, a fost (şi este) spaima tuturor țărilor | dacă trăia Ceausescu am fi avut și noi ceva similar!
Secretul celor mai longevivi oameni de pe planetă! Ceva ce românii aveau în comunism!
”Defăimarea socială”, marca Liviu Dragnea: Amenzi de până la 100.000 de lei pentru românii care încalcă noua lege
Senat: Aviz favorabil pentru proiectul legii vaccinării în Comisia de constituționalitate
Adevărul despre cum a murit Mihail Eminescu, ucis la comandă de catre Casa Regală masonică !
Ion Brad: Ceausescu a făcut pentru Ortodoxia românească de la Sfîntul Munte Athos mai mult decît toţi preşedinţii şi premierii României postdecembriste!!!
România, fruntașă la numărul de MASONI. Sunt 40.000 de români INSCRISI în Loja Masonică ! Si dupa cum spunea Albert Pike Marele Maestru Mason 33 grade: ''Lucifer este aducatorul de lumina, Dumnezeul universului''
Imagini de excepţie: Cele şapte MINUNI ale lui Ceauşescu! Din mâna conducătorului s-au născut bijuteriile României
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro