Cum a pierdut România dreptul de a deține marca proprie pentru aur din cauza lui Isărescu ( verișorul regelui Mihai) Ceaușescu ținea cu dinții de poanson

Distribuie!by În anul 2002 România a pierdut dreptul de a deţine marca proprie pentru aur şi, implicit, recunoaşterea internaţională de producător de aur garantat. În aceste condiţii nu mai putem vinde aur pe piaţa internaţională decât plătind o expertiză scumpă de la cei ce deţin asemenea poanson. loading... Pentru a-l […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

În anul 2002 România a pierdut dreptul de a deţine marca proprie pentru aur şi, implicit, recunoaşterea internaţională de producător de aur garantat. În aceste condiţii nu mai putem vinde aur pe piaţa internaţională decât plătind o expertiză scumpă de la cei ce deţin asemenea poanson.

loading...

Pentru a-l fi menţinut pe al nostru, ar fi trebuit să scoatem şi să transformăm în lingouri 10 tone de aur pe an. Până în 1989, se scoteau între 14 şi 20 de tone pe an, dar din anul 1990 producţia a scăzut dramatic, pentru ca în 2005 minele să fie închise. Iniţial, reprezentanţii statului au spus că nu mai sunt rentabile, apoi aceste zone au fost concesionate unor firme străine, care au declarat că ”au găsit” zăcăminte în valoare de mai multe zeci de miliarde de dolari. Pe scurt, după ce a dat aurul degeaba, România a pierdut şi dreptul de ştanţare.


Ceauşescu ”ţinea cu dinţii” de poanson

”Poansonul era semnul prin care instanţa de confirmare a lingoului, adică Banca Naţională, garanta greutatea şi puritatea lingoului”, ne-a spus dr. inginer Florea Neagu, specialist în mineritul aurului.


În anii ’70-’80 Nicolae Ceauşescu ţinea cu dinţii de poansonul internaţional mai sus amintit, pentru că, pe baza aurului extras şi ştampilat, intenţiona să deschidă o bancă internaţională a lumii a treia. Conform unor surse din fosta industrie a arului din ţaranoastră, în decembrie 1989, România avea o rezervă de 300 de tone de aur, parte în Banca Naţională, parte în Elveţia.

Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic, iar în 2005 minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că sunt epuizate.

Adevărul a fost însă că în anul 2000 Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă aur decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment.

Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au fost trase pe dreapta, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt firme străine foarte interesate să extragă aur din Apuseni şi din Maramureş, tocmai de unde se terminaseră zăcămintele.

Reprezentanţii firmei Gabriel Resources, de pildă, au declarat că la Roşia Montană au găsit un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari, adică aproxiamtiv 250 de tone de metal preţios.

Recent, geologii firmei Carpatian Gold au declarat că la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că ”nu mai era rentabilă”, au găsit un zăcământ de aur în valoare de alte 12 miliarde de dolari, într-un singur perimetru!

Mai mult, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român a declarat că în ţara noastră sunt cel puţin 8 zăcăminte de aur de talie mare.

Interesant este faptul că toate firmele străine au mers la ”punct ochit – punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate în aur şi argint… dar şi litiu, germaniu, cesiu, bismut, wolfram, molibden, uraniu. De unde au ştiut, cu exactitate, unde se află aceste zăcăminte?

În 1925 în România s-a realizt o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant. Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent, de mai multe organisme de specialişti, şi înregistrate pe ”profile„, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic.

În 1968 toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei.

În 1971 cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, ”Texas instrument”, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu al Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje, cel din strada Coralilor, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu a realizat un plan naţional de extracţie până în anul 2050.

În paranteză fie spus, întâmplător, după 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul. Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domenii precum energia, servicii în industria petrolului şi gazelor, prospecţiuni geologice etc.

În fine, în 1992 izbucneşte un scandal în sediul din Coralilor al  Institutului geologic pentru că… dispăruseră toate profilele geologice. Ulterior s-a aflat că au fost vândute pe 10.000 de dolari.

Cei care le-au cumpărat nu au avut decât să facă rost de licenţe pe zonele gata delimitate prin munca geologilor români.

”Am scos şi 40 de kilograme de aur pe tona de minereu”

”Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni, între 1963 şi 1971. Am scos şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în acel patrulater, ştiu unde sunt zăcămintele, dar nu ştiu de ce nu le exploatează statul în mod direct. Pe vremea mea informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Practic, firmele străine <au găsit> metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate de statul român, care ştia perfect ce concesionează”, a spus dr. inginer Florea Neagu.

România a pierdut dreptul de a ştanţa aur

În anul 2002 România a pierdut dreptul de a deţine marca proprie pentru aur şi, implicit, recunoaşterea internaţională de producător de aur garantat. În aceste condiţii nu mai putem vinde aur pe piaţa internaţională decât plătind o expertiză scumpă de la cei ce deţin asemenea poanson.

Pentru a-l fi menţinut pe al nostru, ar fi trebuit să scoatem şi să transformăm în lingouri 10 tone de aur pe an. Până în 1989, se scoteau între 14 şi 20 de tone pe an, dar din anul 1990 producţia a scăzut dramatic, pentru ca în 2005 minele să fie închise. Iniţial, reprezentanţii statului au spus că nu mai sunt rentabile, apoi aceste zone au fost concesionate unor firme străine, care au declarat că ”au găsit” zăcăminte în valoare de mai multe zeci de miliarde de dolari. Pe scurt, după ce a dat aurul degeaba, România a pierdut şi dreptul de ştanţare.

Ceauşescu ”ţinea cu dinţii” de poanson

”Poansonul era semnul prin care instanţa de confirmare a lingoului, adică Banca Naţională, garanta greutatea şi puritatea lingoului”, ne-a spus dr. inginer Florea Neagu, specialist în mineritul aurului.

În anii ’70-’80 Nicolae Ceauşescu ţinea cu dinţii de poansonul internaţional mai sus amintit, pentru că, pe baza aurului extras şi ştampilat, intenţiona să deschidă o bancă internaţională a lumii a treia. Conform unor surse din fosta industrie a arului din ţaranoastră, în decembrie 1989, România avea o rezervă de 300 de tone de aur, parte în Banca Naţională, parte în Elveţia.

România are 6.000 de tone de aur în zăcăminte, valorând 208,3 de miliarde de euro

„Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic”, a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur. La prețul actual de 159,7 lei pe gram, la cursul valutar de 4.6 lei/euro, valoare aurului din zăcăminte ar fi de 208,3 miliarde euro, aproape odată și jumătate PIB-ul României.

«Ţara noastră primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează»

Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage. Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.

„Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”, ne-a spus prof. Gheorghe Popescu. De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%.

Secretele zăcămintelor de aur, vândute pe 10.000 de dolari

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro