Ciorbea primeste 6000 de Euro pensie, merita nu? Doar a facut “atat de multe” pentru tara!

Distribuie!by Avocatul Poporului va beneficia de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale, iar pensia va putea fi cumulată cu indemnizaţia, a decis marţi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres. loading... Membrii comisiei au modificat, în acest sens, Legea de organizare şi funcţionare […]
Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

Avocatul Poporului va beneficia de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale, iar pensia va putea fi cumulată cu indemnizaţia, a decis marţi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

loading...

Membrii comisiei au modificat, în acest sens, Legea de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului, însă nu au finalizat raportul asupra acestui proiect.


“Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, prevede textul adoptat.

Potrivit noii modificări, Victor Ciorbea va beneficia de o pensie specială egală cu 80% din indemnizația brută aflată în plată a unui judecător al Curții Constituționale plus sporurile aferente. Adică Victor Ciorbea va avea o pensie de 26.072 lei brut / lună.


Un judecător constituțional are în prezent următoarele venituri lunare:

  • indemnizație – 22.269 lei
  • Spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică -5.206 lei
  •  Spor pentru păstrarea confidențialității – 1.041 lei
  • Spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoare – 3.124 lei
  • Indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor – 950 lei
  • TOTAL: 32.590 lei brut.

Victor Ciorbea a fost numit de PSD în funcția de Avocat al Poporului în 2014 și s-a remarcat printr-o loialitate absolută față de patronii săi politici. Legea prevede că doar Avocatul Poporului poate ataca la Curtea Constituțională o Ordonanță de Urgență sau o lege aflată în vigoare. Victor Ciorbea a refuzat însă să ceară control constituțional pe ordonanțele controversate adoptate de Guvernele PSD, deși i s-a solicitat în mod insistent atât de Opoziția parlamentară, cât și de societatea civilă.

https://www.g4media.ro/rasplata-psd-pentru-victor-ciorbea-26-072-lei-luna-super-pensie-speciala-de-judecator-constitutional.html

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

Răutatea îmbătrâneşte creierul – Fii bun, îți va fi mai bine
SE APROPIE RĂZBOIUL? Rușii aduc 100.000 de militari, 800 de tancuri și 400 de piese de artilerie la granița cu Polonia și Țările Baltice
PĂRINTELE ELPIDIE – PROFEŢIA DESPRE CIPUL CE VA FI IMPLANTAT IN VREMEA LUI ANTIHRIST (TEXT CE NU A FOST TRADUS PÂNĂ ACUM)
Vladimir PUTIN voia să INVADEZE ROMÂNIA ! Amenințare FARA PRECEDENT !
SRI a intrat cu BOCANCII în politică: toți membrii Guvernului, interceptați pe mandat de siguranță națională
Renumit avocat si primar al NY: Clinton, familia de infractori numărul unu din America
Roger Stone, consilierul lui Donald Trump despre români: ''Serviciile secrete au scăpat de sub control/ Despre Soroș: Vrea totalitarism global, vrea să dea jos Guvernul și să vă aducă un sistem mult mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu'', dar in interesul lui Soros si pentru Noua Ordine Mondiala Seculara
"Tehnocrații" nu mai știu cum să jupoaie populația și pe micii întreprinzători. Persoanele fizice care dețin o locuință cu destinație mixtă trebuie să depună o declarație până în martie 2016 Altfel vor plăti 60-100 de milioane lei vechi impozit
„Sărbătoarea Sfântului Valentin” – un atac păgân la sfinţenie şi dragoste curată
Ocultism & Hipnoza satanism
Culmea Nesimțirii Progresiste: O Individă de la ziarul progresisto-soroșist Republica, pune UCIDEREA LUI ALFIE făcută de medicii și de judecătorii progresiști din Marea Britanie pe "seama lui Dumnezeu" și a "răutății lui Dumnezeu"
Samsung: Televizoarele inteligente ascultă discuţiile personale. LG forţat să creeze o actualizare a programului informatic
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro