Cine sunt judecătoarele care l-au trimis pe liderul PSD la închisoare

Distribuie!by Preşedinta completului de judecată, Rodica Aida Popa a absolvit în anul 1989 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, ca şef de promoţie. Şi-a început cariera la Judecătoria Curtea de Argeş, iar vreme de 6 ani a fost judecător la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. A avansat la Tribunalul […]
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Preşedinta completului de judecată, Rodica Aida Popa a absolvit în anul 1989 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, ca şef de promoţie. Şi-a început cariera la Judecătoria Curtea de Argeş, iar vreme de 6 ani a fost judecător la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. A avansat la Tribunalul Bucureşti, iar din 1998 la Curtea de Apel Bucureşti, unde a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte. Din iulie 2004 este judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în perioada septembrie 2010 – octombrie 2013 a fost vicepreşedinte al ÎCCJ. Este doctor în drept penal la disciplina Drept penal, magistrat expert (formator) la Institutul Naţional al Magistraturii şi cadru didactic la Facultatea de drept din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu.

loading...

 

Simona Encean s-a recuzat, dar i-a fost respinsă cererea Simona Daniela Encean a absolvit în 1996 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Timp de un an a fost jurisconsult la S.C. Aversa S.A., iar apoi a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti  şi, ulterior, la Parchetul de pe lângă Tribunalului Bucureşti. În aprilie 2000 a promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar din septembrie 2005, magistratul a fost numit în funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Din mai 2013, printr-un concurs de promovare, Simona Encean a devenit judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La penultimul termen din dosarul lui Dragnea, judecătoarea Encean formulase declaraţie de abţinere după ce Newsweek.ro a publicat informaţia că soţul ei a publicat pe facebook mai multe mesaje în care-şi manifesta susţinerea faţă de PSD. Delaraţia de abţinere a judecătoarei a fost respinsă, ca nefondată.


Taitana Rog, soția unui ofițer SRI Tatiana Lucia Rog a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti, În ianuarie 2000 a fost numită, la propunerea CSM, în funcţia de judecător la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. De aici, Tatiana Rog a urcat în ierarhie pas cu pas, fiind judecător la Tribunalul Bucureşti şi apoi la Curtea de Apel Bucureşti. În decembrie 2011, a fost promovată în postul de judecător la Secția Penală a Înaltei Curti de Casatie și Justiție, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Lucia Rog este soţia colonelului Anton Rog, directorul Centrului Național CYBERINT al SRI.

 

Luciana Mera se va pensiona în câteva zile Luciana Mera a absolvit în 1992 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost, vreme de cinci ani, judecător la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, apoi la Judecătoria Sectorului 3, unde a ocupat şi funcţia de preşedinte al instanţei. În 2001 a promovat, prin examen, la Tribunalul Bucureşti, iar în 2006 la Curtea de Apel Bucureşti. În mai 2013, în urma altui concurs de promovare, Luciana Mera a ajuns la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În luna martie a acestui an, CSM a aprobat cererea de pensionare a judecătoarei Luciana Mera începând cu data de 1 iunie 2019. Dosarul „angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman” este ultimul din cariera de 27 de ani a magistratului.


 

Alexandra Rus, judecătoarea cu opinie separată Alexandra Rus a avut opnie separată în decizia de azi, ea fiind pentru trimiterea cauzei spre rejudecare la Secția Penală a ÎCCJ. Alexandra Iuliana Rus (fostă Paştiu) a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în 1998, iar un an mai târziu a devenit judecător la judecătoria Aiud. În 2002, timp de lună, a profesat la Judecătoria Miercurea Ciouc, apoi s-a întors la instanţa din Aiud, iar din martie 2003 a activat la Judecătoria Avrig. Două luni mai târziu, Paştiu ajunge la Judecătoria Sibiu, unde rămâne timp de 6 ani, ocupând şi funcţia de şef al biroului de presă. Din iunie 2010, e judecător la Tribunalul Alba, iar peste un an ajunge, prin examen de promovare, la Curtea de Apel Craiova de unde, peste doar o lună, se transferă la Curtea de Apel Alba Iulia. Din 2014 a ocupat funcția de preşedinte al acestei instanţe, iar în martie 2018 a promovat în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală. Este căsătorită, din aprilie 2018, cu Andrei – Claudiu Rus, şi el judecător la ÎCCJ.

 

Acelaşi complet i-a eliberat din închisoare pe Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova La sfârşitul anului trecut, acelaşi complet a decis eliberarea mai multor condamnaţi care făcuseră contestaţie în anulare şi solicitaseră suspendarea executării pedepsei pedepsei, invocând nelegalitatea compunerii Completurilor de 5 judecatori. A fost suspendată executarea pedepsei şi pentru Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare pentru că din funcţia de procuror-şef al DIICOT şi cu încălcarea legii, a ridicat sechestrul asigurator dispus asupra acţiunilor lui Adrian Videanu. Noaptea, la câteva ore după decizia judecătoarelor, au fost eliberați din penitenciar Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova. Dan Şova fusese condamnat la 3 ani de închisoare, pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora, Rudel Obreja la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală şi complicitate la luare de mită în dosarul Gala Bute, iar fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, acuzat de trafic de influenţă – la 4 ani de închisoare pentru că a primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu 30.000 de euro şi 303.000 de lei ca să intervină pentru atribuirea unui contract firmei UTI. În februarie a.c., Completul Penal 2 a admis contestaţia în anulare a fostului ministru al Energiei, dar şi a lui Dan Şova, anulând condamnările acestora şi reluând judecarea apelurilor.
Citeşte întreaga ştire:4-1 pentru condamnarea lui Liviu Dragnea! Cine sunt judecătoarele care l-au trimis pe liderul PSD la închisoare

 

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

BLESTEM PESTE VASLUI: CHEVRON LUCREAZÃ!
EROU – Maior Rumeanțev Serghei Alexandrovici
„Ne-am săturat să ne învețe Europa care sunt drepturile infractorilor, minorităților, homosexualilor, pedofililor, musulmanilor, în timp ce noi, românii, nu mai avem decât dreptul să murim în tăcere”.
Dacian Cioloș, anunț CRUCIAL din SUA: 'Americanii vor trimite armata la Marea Neagră' | Sunteti pregatiti de razboi?
A furat milioane de euro de la CFR și a fost eliberat după 9 luni de închisoare
Speranţa întoarcerii la normalitate
Managerul Spitalului “Sfânta Maria”: Vor să trimită toate organele în străinătate!
SOROȘIȘTII S-AU ACTIVAT DIN NOU. SOROS-ACTIVE WATCH dă "premiile" "Hate Awards": PMB și Violeta Alexandru, eroi de bine; Olivia Steer și Coaliția pentru Familie și implicit celor 3 milioane de români, premii "negative"
Depopularea continua: Nereguli grave la Spitalul Bagdasar Arseni. Mărturia unui angajat, sub protecția anonimatului
Monarhie pe stema României. Din 2019 e interzisă folosirea stemei fără acvilă încoronată, ca să stim cine ne conduce din 1990 în coace
PLANUL MINERVA: ROMANIA DISTRUSA SUB DICTATURA BINOMULUI – A trecut un an de la scrisoarea celor 84 de academicieni care avertizau: “Alarmanta incercare de erodare a identitatii, suveranitatii si unitatii nationale a Romaniei... Actiuni indreptate impotriva Statului si Poporului Roman... Solicitam institutiilor sa vegheze si sa actioneze pentru a preveni, contracara si pedepsi agresiunile la adresa identitatii, suveranitatii si unitatii nationale si a stabilitatii statului de drept”
DINESCU: LAZĂR A LĂSAT LIBERI CRIMINALI, DAR LE-A PRELUNGIT DETENȚIA DEȚINUȚILOR POLITIC. GDS S-A UMPLUT DE RUȘINE
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro