Băsescu ţopăind discret pe bordură, doar pentru a fi văzut alături de Obama

Distribuie!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

loading...

Băsescu ţopăind discret pe bordură, doar pentru a fi văzut alături de Obama


Într-o lume imaginară, Traian Băsescu este persoana de care până şi vântul ţine cont când şi din ce direcţie să bată sau în care soarele s-a hotărât să răsară din est, doar după ce a primit confirmarea sa, Din fericire pentru noi ceilalţi, lumea asta îi aparţine numai lui.

La finele summit-ului NATO ce a avut loc la Newport, Traian Băsescu a ţinut să-i avertizeze pe jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă pe care a susţinut-o, şi implicit pe noi, concetăţenii săi, că a fost în Ţara Galilor la muncă, nu în vizită.
O afirmaţie perfect acoperită, dacă se au în vedere strădaniile sale de a fi imortalizat atunci când schimbă două-trei vorbe, despre vreme, cu vreunul dintre reprezentanţii marilor puteri mondiale.


La Bruxelles, Traian Băsescu a muncit la fel de mult pentru a fi remarcat de cancelarul german Angela Merkel, la Newport, după cum se vede şi din imagine, mai avea puţin şi-i sărea în braţe lui Barack Obama, doar pentru a-şi impresiona admiratorii cu o poză de colecţie, numai bună de pus pe Facebook, în care este surprins în imediata vecinătate a preşedintelui american. Cu o ţinută şleampătă, raportată la cei din jurul său, Băsescu merge pe bordură, cu mâinile în buzunare…

Este încă o dovadă a faptului Traian Băsescu nu vrea şi nici nu poate să înţeleagă gradul de izolare pe care îl are în relaţiile cu omologii săi, de reţinerea pe care orice om politic o are în a se afişa alături de o persoană cu o imagine compromisă de prezenţa fratelui în arest preventiv, pentru trafic de influenţă.


Dacă la Newport a făcut tuşa, balansându-se pe bordură doar pentru a fi lângă Obama, în decembrie, spre binele românilor şi al României, Traian Băsescu, preşedintele-jucător, părăseşte definitiv terenul de joc al politicii externe.





sursa:http://jurnalul.ro/stiri/externe 

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Gazeta de Informații!

Citiți și...

Sute de militari ai Forțelor Terestre SUA, dislocați în Dobrogea
Generația Următoare. Ce fac beizadelele, copiii bogați ai politicienilor
Ilie Năstase despre Iohannis: S-a dus în Statele Unite și a venit cu o caschetă și o insignă, în loc să vină cu vizele ridicate românilor. S-a dus premierul polonez și a ridicat vizele în două zile. Mai mult ce să spun? 
Cel mai bine platit adolescent a abandonat Hollywood pentru credinta crestina
De ce "Experimentul Norvegian" prin care se iau mii de copii anual de la părinții lor naturali se va fi izbi de cea mai mare rezistență în România. Platon - Republica - Despre cum să fie crescuți copiii la comun fără a-și cunoaște părinții.
[VIDEO] La Roșia Montana se extrage ilegal aur de către străini: ”Vin mașini cu tone de pământ extras noaptea din mină”
Spania- socialiștii au câștigat alegerile europarlamentare: 'Este o mândrie pentru noi'
Alina Petre,: „De ce am tăcut? De FRICĂ, mi-au spus că LEGEA SUNT EI”
„Se pregăteşte o hoţie cu sute de mii de hectare de pădure”, se restituie inclusiv suprafeţele confiscate de la criminalii de război
Studenţii care au construit iARO Camarad: "E pregătit pentru piaţa auto pe care vrem să o dezvoltăm în România"
Deși a spus că nu a vrut să dea bani spitalelor private, iată emailul prin care ministrul Costache trimite „ordinele corectate de mine” și în care cere „orientarea” inclusiv „spre centre private”! Citeşte întreaga ştire: Deși a spus că nu a vrut să dea bani spitalelor private, iată emailul prin care ministrul Costache trimite „ordinele corectate de mine” și în care cere „orientarea” inclusiv „spre centre private”!
Deutsche Welle, despre revocarea lui Kovesi: Preşedintele a avut de ales. Şi rău a ales
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Despre Gazeta de Informații

Gazeta de Informații: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate. Contact: office@gazetadeinformatii.ro